Liceenii, provocaţi de studenţi la dialoguri neconvenţionale
La iniţiativa lui Radu Cadinoiu, student în anul III la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, a luat fiinţă cercul studenţesc intitulat Academia Liberă Noesis, având ca membri fondatori 5 studenţi teologi şi filologi. Scopul principal al înfiinţării acestui cerc este, aşa cum ne-a declarat Radu Cadinoiu, recuperarea valorilor specifice tinereţii, deoarece a ajuns la concluzia că viaţa tinerilor, în general, dar mai ales a studenţilor şi a elevilor se derulează între şcoală şi cămin sau internat. Academia Liberă Noesis îşi propune organizarea unor întâlniri convenţionale pe diferite teme de cultură, muzică, artă, relaţii interumane sau orice alt subiect de interes pentru tineri, la discuţii fiind aşteptaţi să participe atât studenţi, cât şi liceeni. În timpul scurt scurs de la înfiinţare până în prezent, au avut loc câteva reuniuni la Facultatea de Teologie Ortodoxă, la una dintre acestea, la care a participat şi prof. Monica Fer, de la Colegiul Economic „D.P. Marţian” Alba Iulia, fiind invitat pr. prof. univ. dr. George Remete. De altfel, dacă va fi necesar, membrii cercului studenţesc vor încerca să invite ori de câte ori va fi nevoie personalităţi care să le ofere tinerilor răspunsuri la întrebările care-i frământă. Tinerii vor putea discuta deschis, ca între prieteni, orice problemă. Totodată, membrii Academiei Libere Noesis se vor putea întâlni pentru a participa împreună la evenimentele organizate în Alba Iulia: concerte, expoziţii, lansări de carte etc.
„Pentru că ne aflăm doar la început de drum, studenţii şi liceenii care doresc să participe la întâlnirile noastre pot să ne contacteze la adresa de e-mail [email protected] sau pe pagina de Facebook Academia Liberă Noesis. Pe viitor, vrem ca în cel mai scurt timp să obţinem şi personalitate juridică, transformând clubul studenţesc într-o asociaţie sau fundaţie, care să ne permită să derulăm proiecte cu finanţare europeană pentru membrii săi”, ne-a spus studentul Radu Cadinoiu.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Preotul Ioan Mitrofan din Blaj, o viață închinată Bisericii Unite: Dascăl îndrăgit și apreciat, preot model și îndrumător spiritual de calitate
Preotul Ioan Mitrofan din Blaj, o viață închinată Bisericii Unite: Dascăl îndrăgit și apreciat, preot model și îndrumător spiritual de calitate Motto: „Anii mei cei tineri, ani luminați de slavă… și credință” (Serghei Esenin) Orice întâlnire cu părintele Mitrofan este o adevărată lecție de credință și istorie. Îl găsim acum în casa familiei Manciulea, azi […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Actualitateacum o zi
Superstiții în Vinerea Mare: Ce NU ai voie să faci în această zi