Rămâi conectat
MA-RA-MU

Economie

După 5 ani de derulare a fondurilor Regio, peste 400 de milioane de euro atrași în Regiunea Centru

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

*După 5 ani de derulare a fondurilor Regio în Regiunea Centru, 1101 de cereri de finanțare depuse, 140 de proiecte finalizate, peste 400 de milioane de euro atrași în regiune și un grad de absorbție a fondurilor europene de circa 33%

ADR Centru a organizat, la Hotel Parc din Alba Iulia, o conferință de presă pentru a prezenta rezultatele atinse la nivelul Regiunii Centru în privința implementării acestui program.

La eveniment a participat directorul general al Agenției, Simion Crețu, care a explicat celor 20 de jurnaliști prezenți că impactul celor 363 proiecte contractate până în acest moment, din cele peste 1100 depuse, va duce la creșterea încrederii publicului larg în proiectele europene. Practic, în Regiunea noastră au fost atrase peste 400 milioane euro, cheltuieli pentru investiții din care circa 33% au și fost rambursate beneficiarilor.

Programul Operaţional Regional (POR) pentru perioada 2007-2013 este un document strategic de programare elaborat de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, şi aprobat de Comisia Europeană, prin care este stabilită o strategie de dezvoltare regională. Acest obiectiv se realizează printr-o alocare diferenţiată a fondurilor pe regiuni, în funcţie de gradul de dezvoltare a acestora şi printr-o strânsă corelare cu acţiunile realizate în cadrul Programelor Operaţionale Sectoriale. Fondurile structurale sunt alocate României, implicit Regiunii Centru, de către Uniunea Europeană după aderarea la UE, 1 ianuarie 2007, prin intermediul Programului Operaţional Regional, pentru dezvoltare regională.

Regiunii Centru i-au fost alocate prin Programul Operaţional Regional 440,37 milioane Euro reprezentând 10,90% din totalul fondurilor derulate prin POR. Distribuţia fondurilor se realizează pe axele prioritare ale Programului Operaţional Regional. Sunt 5 axe prioritare disponibile finanţării proiectelor elaborate de către diferiţi beneficiari pornind de la Autorităţi Publice Locale, ONG-uri şi IMM-uri, unităţi de cult, etc. Fiecare axă prioritară are alocat un anumit buget şi cuprinde un număr de domenii de intervenţie care urmăresc realizarea unor obiective de dezvoltare regională. La nivel național, Programul operațional Regional este implementat de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, în calitate de Autoritate de Management.

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru are calitatea de Organism Intermediar în cadrul Programului Operaţional Regional şi reprezintă organizaţia unde se depun şi se evaluează cererile de finanţare prin care sunt solicitate fonduri nerambursabile structurale, alocate Regiunii Centru prin acest program.

Bilanţul fondurilor Regio în cei cinci ani și jumătate ce s-au scurs de la lansarea programului în Regiunea Centru confirmă eforturile depuse de autorităţi şi firme în accesarea fondurilor prin rezultatele vizibile în infrastructura şi economia fiecărui judeţ din Regiune. Finalul anului 2012 vine cu 1100 proiecte depuse de către autorităţi, firme şi ONG-urile din judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu, din care peste 360 au semnat deja contractele de finanţare şi au solicitat fonduri nerambursabile în valoare de peste 400 milioane euro, iar dintre acestea 140 de proiecte deja s-au finalizat.

Practic acum în fiecare judeţ din regiune se pot vedea investiţii Regio în drumuri reabilitate, în şcoli, în sistemul de intervenţie SMURD, în ambulatorii şi cabinete medicale, dar şi în pensiuni, hoteluri, staţiuni turistice sau cămine sociale pentru tineri sau vârstnici. Unde vedeţi scris şi afişat în loc vizibil Regio vedeţi de fapt un echipament achiziţionat, un drum reabilitat, o clădire renovată sau extinsă din fondurile programului. Fondurile pe care le-am avut la dispoziţie, adică peste 440 milioane euro sunt angajate în proporţie de 100%, atât prin proiectele contractate, cât și prin cele aflate în curs de contractare, deşi mai avem timp până la finele anului 2013 să finalizăm procesul de contractare. Implementarea acestor proiecte poate continua până în 2015, în timp ce am demarat deja discuţiile pentru pregătirea viitoarei perioade de programare financiară  a fondurilor Uniunii Europene, respectiv pentru anii 2014-2020. Toate rezultatele obţinute sau obstacolele întâmpinate în implementarea proiectelor Regio ne ajută să putem identificăm viitoarele priorităţi de finanţare dar şi proceduri de lucru care să faciliteze implementarea şi finalizarea cu succes a proiectelor”, a spus Simion Creţu, director general ADR Centru.

Atragerea efectivă a fondurilor europene, prin contractele încheiate, a peste 90% din cele 440,37 milioane euro alocate și plata către beneficiari a unor sume în cuantum de circa 33% din valoarea contractată, reprezintă felul în care ADR Centru a răspuns solicitărilor beneficiarilor din regiune, cărora le putem mulțumi pentru interes, colaborare și implicare.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru poate prezenta rezultate îmbucurătoare, care situează Regiunea Centru în primele locuri la nivel național ca proiecte depuse, proiecte implementate, relevante la nivel regional, dar și ca rată de absorbție a fondurilor.

În privința rezultatelor, la finalizarea programului, 7 orașe din Regiunea Centru, respectiv  Alba Iulia, Braşov, Tîrgu Mureş, Sibiu, Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc şi Topliţa, datorită unor investiții în valoare cumulată de circa 150  milioane euro, vor putea să se ridice la nivelul celor europene, generând locuri de muncă și dezvoltare sustenabilă. Peste 300 km de drumuri județene și străzi din orașe vor fi reabilitați din fondurile programului.

De asemenea, vor fi dotate cu echipamente noi și performante 5 ambulatorii de specialitate şi un spital judeţean. Peste 2000 de elevi din 26 de şcoli învață, începând chiar din acest an, în săli de clasă noi, cu mobilier nou, dotate cu echipamente IT, încălzite și iluminate. Vârstnicii din Regiunea Centru și persoanele cu dizabilități vor avea noi centre sociale în care să poată practica un stil de viață activ, adaptat nevoilor lor.

Sunt 228 de firme mici care au la dispoziţie aproape 25 milioane euro fonduri nerambursabile pentru echipamente, extinderi şi crearea de noi locuri de muncă. Două centre moderne pentru dezvoltarea afacerilor au fost finalizate şi alte 5 se vor da în folosinţă în curând. Totodată, sunt 21 de vechi biserici săsești sau cetăți din patrimoniul cultural regional, care primesc fonduri pentru restaurare și pentru reintegrarea lor în circuitul turistic național și internațional. În plus, sectorul serviciilor de turism în Regiune va fi modernizat prin proiectele care solicită  peste 26 milioane euro fonduri Regio, angajate în infrastructura din două staţiuni turistice, în  modernizarea a 8 unităţi de cazare şi a 3 structuri de agrement. De asemenea din aceste fonduri s-au mai construit şi reabilitat 4 puncte Salvamont, se va amenaja o pârtie de schi şi vor fi transformate în zone de agrement proiectele ce vizează crearea unui parc dendrologic, a unuia eco-didactic, unul urban şi un parc de agrement dedicat speciei demult dispărute a dinozaurilor.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Economie

Economie

Comunicat de presă: U.A.T. DAIA ROMÂNĂ anunță finalizarea proiectului „REABILITARE, DOTARE ȘI ÎMPREJMUIRE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ DAIA ROMÂNĂ, JUDEȚUL ALBA”, COD SMIS 124771

Andreea Ștefan

Publicat

în

Comunicat de presă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ DAIA ROMÂNĂ, în calitate de beneficiar, cu sediul în Daia Română, Str. Principală, nr. 326, județul Alba, cod poștal 517270, România, derulează proiectul  „REABILITARE, DOTARE ȘI ÎMPREJMUIRE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ DAIA ROMÂNĂ, JUDEȚUL ALBA”, COD SMIS 124771, finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza Contractului de finanţare nr. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea