Rămâi conectat

Cultură Educație

Filantropia Ortodoxă şi-a lansat strategia de dezvoltare organizaţională 2011-2015

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Ca orice instituţie bine organizată şi care îşi realizează acţiunile de viitor după un plan prestabilit,  Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia face publică şi, totodată, îşi lansează Strategia de dezvoltare organizaţională pe perioada 2011-2015, strategie aprobată de Adunarea Generală în cadrul unui seminar care a avut ca tematică parteneriatul public-privat în furnizarea de servicii sociale. După organizarea de întâlniri în judeţele Alba şi Mureş, în perioada iulie 2010-martie 2011, în care s-a căutat identificarea problemelor care apar în centrele administrate de Asociaţia Filantropia Ortodoxă, a nevoilor şi necesităţilor în ceea ce priveşte buna organizare şi orânduire a fiecărui centru, s-au stabilit direcţiile strategice în ceea ce priveşte realizarea obiectivelor propuse, precum şi planificarea măsurilor de realizare a acestora. La aceste întâlniri au participat şi au fost implicaţi direct toţi reprezentanţii structurilor de management ale Asociaţiei Filantropia Ortodoxă şi ale filialelor sale, precum şi reprezentanţii beneficiarilor şi partenerilor care sunt implicaţi în serviciile sociale prestate de Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.
Toate aceste lucruri au ca scop bine definit dezvoltarea serviciilor sociale la nivelul fiecărui centru gestionat de Filantropia Ortodoxă, urmărindu-se creşterea calităţii serviciilor şi implementarea lor acolo unde este nevoie de o mână care să ajute, să ridice şi să ofere apoi sprijin în viaţa celor năpăstuiţi. Orice activitate care are un scop prestabilit trebuie să aibă o strategie de desfăşurare, de punere în aplicare a planurilor şi activităţilor care duc la împlinirea datoriei umane de a ajuta pe celălalt atunci când este în durere şi lipsuri, astfel că, în cadrul întâlnirilor cu beneficiarii şi partenerii Filantropiei Ortodoxe, s-au dezbătut probleme care ţin de dezvoltarea resurselor umane în centrele sociale, a personalului deservent, de dezvoltarea şi înmulţirea parteneriatelor cu diferite instituţii publice sau private. Pentru că legislaţia din domeniul serviciilor sociale are nevoie de ajustări şi îmbunătăţiri substanţiale, s-au dezbătut strategii care să ajute la identificarea punctelor slabe din lege, s-a discutat despre dezvoltarea bazei materiale a organizaţiei, fără de care un serviciu social tinde să devină nul, despre îmbunătăţirea folosirii fondurilor şi diversificarea surselor din care se pot solicita, despre creşterea vizibilităţii asociaţiei, despre elaborarea de programe care vizează dezvoltarea personală a beneficiarilor, în vederea integrării sau reintegrării lor în societate.  Activitatea aceasta de elaborare şi de lansare a strategiei a fost organizată în cadrul proiectului „Parteneriat public-privat în administrarea de servicii sociale – Model de excelenţă” (POSDRU/41/3.3/G/25894) cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 – Investeşte în Oameni!, Axa 3 D.M.I. 3.3, implementat de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia în parteneriat cu DGASPC Alba, DGASPC Mureş, Asociaţia Profesională a Asistenţilor Sociali Alba şi Fundaţia PAEM Alba. Toate aceste lucruri care s-au dezbătut şi care au dus la aprobarea Strategiei de dezvoltare organizaţională pe perioada 2011-2015 a Asociaţiei Filantropia Ortodoxă, tehnice şi cu caracter organizaţional, converg, în cele din urmă, spre o finalitate practică şi vie, care coboară spre cei neajutoraţi şi loviţi de soartă, beneficiari ai centrelor administrate de Asociaţia Filantropia Ortodoxă şi de partenerii săi. (I.S.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

Poetul Aurel Pantea, laureat al Premiului Național pentru Poezie „Lucian Blaga” Opera Omnia 2025

Ziarul Unirea

Publicat

în

Poetul Aurel Pantea, laureat al Premiului Național pentru Poezie „Lucian Blaga” Opera Omnia 2025 Vineri, 9 mai 2025 avut loc la Lancrăm festivitatea de decernare a Premiului Național pentru Poezie „Lucian Blaga” Opera Omnia. Juriul, format din istoricii și criticii literari: Constantina Raveca Buleu, Horia Gârbea, George Neagoe, Irina Petraș, Vasile Spiridon, Adrian Tudurachi și […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Expoziție de artă deschisă la Centrul de zi pentru persoane vârstnice Sebeș: Cine sunt autorii lucrărilor

Lucian Daramus

Publicat

în

Expoziție de artă deschisă la Centrul de zi pentru persoane vârstnice: Cine sunt autorii lucrărilor O expoziție specială de artă a fost deschisă la Centrul de zi pentru persoane vârstnice din cadrul Direcției de Asistență Socială Sebeș. Evenimentul a fost nu doar despre artă, ci și despre conexiuni între generații – un adevărat schimb de […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Raft al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba inaugurat la Gârbova: Colecție de carte trimisă în custodie școlii locale

Lucian Daramus

Publicat

în

Raft al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba inaugurat la Gârbova: Colecție de carte trimisă în custodie școlii locale Consiliul Județean Alba şi Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Primăria și Consiliul local al comunei Gârbova și cu Școala Gimnazială Gârbova, au inaugurat, miercuri, 30 aprilie 2025, Raftul Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea