Teatrul de păpuşi „Prichindel” din Alba Iulia, invitat la Galaţi şi Bucureşti
Teatrul de Păpuși „Prichindel”, din Alba Iulia, a fost selecționat și va participa în perioada 21 – 25 noiembrie 2012 la două festivaluri internaționale dedicate teatrului de animație și marionete. Este vorba vorba despre Festivalul Internaţional de animaţie „Guliver 2012”, ce va avea loc la Galaţi, şi Festivalul Internaţional al Teatrului de animaţie „Bucurii pentru copii, spectacole de selecţie” de la Bucureşti.
Festivalul Internaţional de animaţie „Guliver 2012”, organizat de către Teatrul Guliver Galați, în perioada 19 – 23 noiembrie a.c., aflat la cea de-a XX-a ediție atrage anual spectacole valoroase din întreaga lume.
Festivalul Internaţional al Teatrului de animaţie „Bucurii pentru copii, spectacole de selecţie” , aflat la cea de-a VIII-a ediție, organizat de către Teatrul Ţăndărică București, în perioada 22 – 30 noiembrie a.c., atrage trupe din țară și din străinătate conținând totodată workshop-uri, lansări de carte, expoziții și conferințe.
Teatrul de Păpuși Prichindel Alba Iulia are plăcerea și onoarea de a se număra printre cei selecționați în cazul ambelor festivaluri participând astfel cu spectacolul Zulenka .
Echipa spectacolului este formată din: Cristian Pepino – regizor artistic, Cristina Pepino – scenograf, Dan Bălan – compozitor, Levente Szöcs – maestru sunet, Tămășan Ovidiu – maestru lumini, Vlad Tănase – construcție păpuși, Mirela Tămășan – croitorie, Marin Goia – decoruri iar din distribuție fac parte actorii: Amalia Pop, Teodora Popa, Elena Scorțeanu, Ramona Mincu Benchea, Radu Hăprian Dan, Ioan Pompiliu Cristea.
” Zulenka este o poveste pentru copiii mici, pentru cei mai mici spectatori ai noştri și este un text inspirat din creaţia Baronesei Orczy care a publicat la Londra către sfârșitul secolului al 19-lea un volum de minunate povești. E o istorie fără violență fiind în acest sens mai potrivită pentru copiii de până la șapte ani. Basmele obișnuite prezintă de obicei episoade violente sau deosebit de dramatice potrivite mai degrabă pentru copiii mai mari de șapte ani. Zulenka este povestea unei fetițe care își dorește să devină zână. Din această cauză ea declanșează o serie de peripeții din care va ieși cu bine datorită ajutorului prietenilor ei, spiridușii și animalele pădurii … ” Cristian Pepino, regizor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Ger de crapă pietrele anunțat de ANM. Prognoza METEO pentru weekend și VREMEA la începutul săptămânii viitoare
Ger de crapă pietrele anunțat de ANM. Prognoza METEO pentru weekend și VREMEA la începutul săptămânii viitoare Meteorologii ANM au emis prognoza până de Crăciun și arată faptul că, în acest weekend, vom avea parte de ninsori pe arii extinse din țară, dar și precipații mixte. În preajma Crăciunului va ninge pe arii restrânse, în […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 11 secunde
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Curier Județeanacum 23 de ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 15 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri