Angelica Mocan: Parlamentarul are datoria să promoveze legi clare care să se aplice în mod egal pentru toţi cetăţenii
Votul uninominal atât de dorit de cetăţeni ca premisă pentru schimbarea clasei politice, ca necesitate pentru ca cei trimişi în Parlament să muncească pentru cei care i-au votat, este un exerciţiu politic important pentru democraţia românească. Se prefigurează o campanie murdară şi se pare că vor fi numeroase derapaje de la temele principale. Probabil că se va apela la o retorică fermecătoare, dar lipsită de conţinut, eterna problemă românească a formelor fără fond. Un politician liberal care a debutat în 1990, dar nu a fost membru in P.C.R. are o misiune grea. Trebuie să convingă că poate şi este dispus să provoace o schimbare, adresându-se unor alegători care s-au săturat de politicieni. De aceea, consider că este cinstit să precizăm clar ce poate să facă un parlamentar, pentru ca aşteptările alegătorilor să fie corecte.
1. Un parlamentar nu poate garanta în nume personal că se va adopta o lege sau alta sau că va impune anumite amendamente. Demersul legislativ se realizează cu votul majorităţii, iar parlamentarul are obligaţia de a acţiona cu abilitate şi diplomaţie în beneficiul intereselor cetăţenilor din circumscripţia în care a fost votat, interese care, la nivel legislativ, coincid de regulă cu interesul general.
Dialogul, competenţa profesională, apartenenţa la un partid cu majoritate parlamentară şi o bună cooperare pot aduce legi favorabile cetăţenilor din judeţul Alba.
2. Un parlamentar trebuie să susţină doar legi clare care să poată fi înţelese de orice cetăţean şi care să se aplice în instanţele de judecată, fără interpretări diferite. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului impune trei condiţii pentru ca un text normativ să fie considerat drept „lege” : accesibilitatea, previzibilitatea şi lipsa arbitrariului. Convenţia se aplică direct şi prioritar în dreptul intern român şi ea trebuie respectată cu stricteţe în procesul de legiferare. Dau drept exemplu situaţia litigiilor pentru drepturi salariale şi pentru pensii, unde, din cauza ambiguităţilor şi neclarităţilor legislaţiei s-a ajuns ca în situaţii identice să se pronunţe hotărâri judecătoreşti diferite, iar oameni care au aceeaşi vechime şi au lucrat în acelaşi loc de muncă să primească pensii diferite.
3. Un parlamentar va veghea în permanenţă ca legile ce se vor adopta să fie în deplină concordanţă cu dreptul comunitar şi cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului pentru a garanta cetăţenilor români aceleaşi drepturi ca ale oricărui cetăţean din Uniunea Europeană.
De asemenea, va manifesta o maximă atenţie cu privire la compatibilitatea legilor cu dispoziţiile Constituţiei, ţinând cont şi de practica Curţii Constituţionale. Există riscul ca, în lipsa unei analize riguroase, anumite legi să poată fi declarate neconstituţionale (cum s-a întâmplat în multe cazuri), ceea ce face ca procesul de legiferare să fie inutil şi să se creeze bulversări prin scoaterea bruscă din vigoare a unor texte de lege. În acest sens, exemplific, situaţia infracţiunilor de insultă şi calomnie, dezincriminate prin dispoziţiile unei legi care au fost declarate neconstituţionale. Până în prezent, practica judiciară nu şi-a format un punct de vedere unitar, ceea ce este foarte grav pentru că nu ştim dacă aceste fapte pot sau nu să fie pedepsite.
4. Nu cred în valoarea parlamentarilor „stagiari” care încearcă să se califice la locul de muncă. În Parlament trebuie să ajungă profesionişti care au în mod clar prefigurat conţinutul legilor pe care le vor susţine.
Este foarte important să fie prefigurat efectul concret al legilor adoptate faţă de relaţiile sociale pe care le reglementează. Altminteri o lege mai mult încurcă decât rezolvă o anumită problemă. Dau exemplu anumite dispoziţii din legea caselor naţionalizate, legat de care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat existenţa a nu mai puţin de cinci interpretări diferite (!?!) date de instanţele judecătoreşti din România.
5.Pe toată durata mandatului de parlamentar e important ca în munca ta să se reflecte valorile în care ai crezut dintotdeauna: onestitate, muncă, echilibru, decenţă şi, în primul rând, credinţa în Dumnezeu.
Să luptăm împreună pentru o Românie mai bună!
Schimbă Alba în Bine!
Votezi pentru tine!
Votează Teodor Atanasiu senator!
Angelica Mocan-
purtător de cuvânt al PNL Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară
Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară Luăm împrumut și nu ne rugăm de nimeni pare să fie motto-ul administrației Pleșa. Astăzi, în cadrul unei ședințe extraordinare, organizată online, fără ca publicul și cetățenii să fie martori ai ineficienței administrative, fără o dezbatere serioasă, datoria […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 35 de minute
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Curier Județeanacum 23 de ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 15 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri