Rămâi conectat

Editorial

Efecte speciale

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

De câteva zile, DIICOT Alba oferă presei cu generozitate ştiri de prim-plan prin arestările spectaculoase care au vizat o serie de VIP-uri locale. Capetele de afiş au fost, desigur, directorul SRI Alba, Ioan Tarnu, şi directorul adjunct al Finanţelor Publice Alba, Ioan Dobra, fratele senatorului PDL Nicolae Dobra, proaspăt achitat de ÎCCJ într-un dosar în care acesta, plus 15 foşti şi actuali consilieri locali din Sebeş, alături de fostul primar Alexandru Dăncilă şi un expert judiciar, au fost judecaţi pentru fapte de corupţie. Aşadar, inculpaţii n-ar trebui să dispere, căci, după cum ne-a demonstrat întreaga perioadă postdecembristă, corupţia fără corupţi este una dintre cele mai pregnante realităţi româneşti, oricât de mult s-ar strădui telejustiţia să o estompeze cu mascaţi şi alte efecte speciale. Un asemenea efect a fost şi transformarea găurii din pantoful lui Jeffrey Franks într-o gaură neagră care a absorbit toate preocupările naţiunii legate de vizita delegaţiei FMI la Bucureşti. Astfel, declaraţia lui Jeffrey Franks conform căreia „este scandalos faptul că oameni care nu sunt calificaţi (adică incompetenţi – n.r.) dar au conexiuni politice, conduc unele companii de stat în beneficiul propriu, nu al poporului”, a trecut la fel de neobservată ca şi faptul că zilele trecute Banca Naţională a sugerat ceva similar în legătură cu unii specialişti numiţi de premierul Boc la CEC. Concret, aceasta a respins nominalizările Ministerului Finanţelor, care reprezintă statul ca acţionar al CEC Bank, privind instalarea lui Andrei Stamatian, fiul prefectului de Cluj, în funcţia de vicepreşedinte cu atribuţii pe financiar şi a lui Răzvan Andrei Micu, consilier al ministrului Gheorghe Ialomiţianu, ca vicepreşedinte pe retail. În aceste condiţii să ne mai mirăm că dl Boc ne tot anunţă ieşirea din recesiune, în vreme ce dl Traian Băsescu nu ne lasă să ne „veselim”, avertizându-ne că încă mai avem de stat în criză? Şi apropo, „luciditatea” prezidenţială manifestată periodic la TVR, cel mai recent luni seara, ar trebui să ne facă să avem mai mare încredere în preşedinte decât în premier? Sau chiar să-l compătimim pentru decepţiile suferite ba din cauza poporului, (care în loc să-i urmeze exemplul şi să muncească 16, dacă nu chiar 24 de ore din 24, seamănă mai degrabă cu „leneşul” Crin Antonescu), ba din pricina clasei politice care „m-a învăţat să nu mai am niciun fel de încredere în politicieni”? Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu nu-l pot compătimi pe dl Traian Băsescu, mai ales că nu ştiu dacă unele dezinformări pe care le practică fie şi numai prin omisiune sunt cauzate de stres sau de carenţe pe care nu vreau să le numesc aici. De exemplu, luni, la TVR, dl Băsescu a declarat senin că domnia-sa şi nu FMI a fost cel care a cerut restructurări la regiile autonome ale statului care au pierderi. „Regiile nu erau în atenţia FMI. Nu au fost niciodată. Luaţi toată istoria noastră. Fondul a fost legat de stabilizarea macro-economică. A fost un subiect asupra căruia eu am insistat foarte mult încă de la ultima misiune a Fondului aici pentru noul acord: să includă situaţia regiilor”. Dintr-un documentar cuprinzând relatări ale misiunilor FMI în România şi citate din declaraţiile oficialilor săi, în frunte cu Jeffrey Franks, rezultă că în mod consecvent şi imperativ Fondul Monetar Internaţional a semnalat dezastrul din companiile de stat falimentare şi a subliniat implicaţiile acestuia. „Când ai o companie care pierde bani, spunea Jeffrey Franks pe 1 noiembrie 2010, există trei opţiuni: s-o restructurezi, s-o vinzi sau s-o închizi”. Eu cred că Franks a învăţat româneşte tocmai pentru a se face mai bine înţeles. Sau, mai ştii, poate că va candida la un moment dat pentru o poziţie de top în statul român văzând cât este acesta de generos cu înalţii săi funcţionari pe care îi ţine în puf şi nu cu nădragii sau pantofii găuriţi.
Maria Lucia MUNTEANU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea