Rămâi conectat

Editorial

Îngrijorări

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Nu sunt atât de bogată încât să nu mă intereseze ce face guvernul cu banii publici, încasaţi şi din impozitele pe care eu le plâtesc. Vizita delegaţiei Fondului Monetar Internaţional s-a soldat cu noi îngrijorări privind banii. În funcţie de poziţionarea în societate îngrijorările sunt foarte diferite. Guvernul Emil Boc vrea să se încadreze în ţintele convenite cu Fondul Monetar Internaţional şi din lipsă de imaginaţie economică face ce ştie el mai bine: reduce. A revenit de aceea din nou pe tapet eliminarea subvenţiei la energia termică. Şi asta produce mari îngrijorări unora. Ştim de peste un an de zile că această subvenţie este pe lista neagră, dar eliminarea ei nu s-a realizat din motive mai degrabă electorale decât de mila cetăţenilor. Şi dacă aspectele electorale au fost atât de importante cu aproape doi ani înainte de alegerile locale, cum credeţi că vor fi cu doar câteva luni? Sunt sceptică, de aceea! Dar să examinăm puţin problema acestei subvenţii. Ea se acordă în principiu de către primăriile unde sistemul centralizat de încălzire funcţionează. Doar că nu toate aceste primării au banii cu care să acorde aceste subvenţii astfel încât sumele erau completate, chiar şi pentru Bucureşti şi alte oraşe mari, de la bugetul de stat. Adică din banii noştri ai tuturor. În plus, de această subvenţionare care mergea direct la producătorul de energie termică, beneficiau toţi consumatorii indiferent de nivelul veniturilor, astfel încât nu se poate vorbi că se făcea o adevărată protecţie socială. Şeful delegaţiei FMI a dat asigurări că se vor acorda în continuare ajutoare pentru încălzire, după modelul celor deja în funcţiune şi de care beneficiază şi cei care nu se încălzesc în sistemul centralizat. Dincolo de plânsul de milă dând exemple mişcătoare, să remarcăm că abia acum se ajunge la o echitate socială: un cetăţean sărac dintr-u oraş cu încălzire centralizată beneficiază şi de subvenţia la energie termică şi de ajutorul pentru încălzire în timp ce un cetăţean care nu este legat la sistemul centralizat, la fel de sărac, primeşte doar ajutorul pentru încălzire. Cât de corect este?
Spuneam că aceste subvenţii se dau din bugetul de stat unde sunt banii noştri ai tuturor. Poate că eu nu doresc să susţin această inechitate! Doresc, şi sunt sigură că asemeni mie şi mulţi alţii, ca impozitele pe care le plătesc să fie cheltuite în folosul meu. Înţeleg exact că din bugetul de stat se susţine (cel puţin asta e teoria) dezvoltarea armonioasă a întregului teritoriu al ţării. De aceea nu mă deranjează susţinerea mai mare pe care o primesc zonele sărace unde se realizează lucrări de investiţii. Mă deranjează enorm susţinerea discriminatorie a unor particulari dintre care mulţi nici măcar săraci nu sunt! Nu eliminarea subvenţiei anunţată de Jeffrey Franks mă îngrijorează, ci unele cifre: licitaţiile anulate în timpul unui an în valoare de 2,72 miliarde de euro şi pericolul care ne pândeşte de a returna Uniunii Europene fonduri în valoare de 1,5 miliarde de euro datorită neîncheierii implementării la termen a unor proiecte finanţate din fonduri europene. Aceste cifre înseamnă din nou lipsa dezvoltării dar şi o apăsare în plus asupra bugetului pentru că în cazul celor 1,5 miliarde de euro în pericol de returnare, unele lucrări au fost executate, firmele este firesc să-şi încaseze banii pe care nu-i mai luăm din fondurile europene puse la dispoziţie şi privite cu atâta speranţă, ci din banii noştri cei foarte puţini. Cine-s vinovaţii? Administraţia, birocraţia, lipsa specialiştilor, neseriozitatea, dorinţa de câştig facil şi cât mai puţin muncit (asta ca să nu spun „lenea”).
În tot acest timp Germania a înregistrat un maxim istoric în ceea ce priveşte exporturile!
Anca DINICĂ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea