Aiudenilor le-au surâs florile
Sute de aiudeni au venit la finele săptămânii trecute în Piaţa Roma, în ciuda vremii friguroase, ca să vadă expoziţia cu vânzare de flori şi mobilier de grădină. Aflată la a doua ediţie, manifestarea expoziţională „Surâsul florilor” a reunit peste 10 producători din zona Aiudului. Cei care au alungat însă vremea urâtă şi au creat o atmosferă caldă, primăvăratică, au fost preşcolarii şi elevii din Aiud, care au prezentat un program artistic de excepţie, spre deliciul tuturor spectatorilor. Pe treptele Bisericii Greco-Catolice s-au perindat dansatori şi cântăreţi de muzică populară, au fost prezentate recitaluri de chitară şi dansuri sportive, alături de programul Cercului de chitară şi muzică folk al Centrului Cultural „Liviu Rebreanu. Mulţumiţi de succesul exponatelor lor în rândul vizitatorilor, producătorii au promis că vor participa şi la „Festivalul Primăverii”, care va avea loc pe str. Iuliu Maniu din Aiud, la sfârşitul acestei săptămâni.
„Le mulţumesc producătorilor şi nu în ultimul rând grădiniţelor şi şcolilor din Aiud care, la fel ca de fiecare dată, ne-au fost parteneri de nădejde. Îi felicit pe toţi cei care, în ciuda vremii friguroase, au venit la această expoziţie onorând cu prezenţa lor florile, dar şi copiii care au dat ce e mai bun pentru ca lumea să se simtă bine. A fost o expoziţie de succes, pe care intenţionăm să o mai organizăm, mai ales că există foarte mulţi oameni interesaţi de flori, evenimentul acesta fiind cea mai bună ocazie pentru ei să le admire şi chiar să şi le ducă acasă”, a declarat primarul Horaţiu Josan. (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
AVARIE MAJORĂ la conducta de aducțiune a apei, pe strada Viilor din Alba Iulia: Depășiri ale parametrului turbiditate pe tronsonul aducțiunii cuprins între municipiul Sebeș și Stația de Pompare Galda de Jos
Avarie majoră la conducta de aducțiune a apei, pe strada Viilor din Alba Iulia: Depășiri ale parametrului turbiditate pe tronsonul aducțiunii cuprins între municipiul Sebeș și Stația de Pompare Galda de Jos O avarie majoră s-a produs în dimineața zilei de marți, 13 mai 2025 la conducta de aducțiune a apei, pe strada Viilor din […]
23-25 mai 2025 | Festivalul Internațional „Lucian Blaga” de la Sebeș, ediție aniversară, la 45 de ani de la fondare: Lansări de carte, concurs de recitare, expoziții, spectacole de muzică și teatru. PROGRAMUL
23-25 mai 2025 | Festivalul Internațional „Lucian Blaga” de la Sebeș, ediție aniversară, la 45 de ani de la fondare: Lansări de carte, concurs de recitare, expoziții, spectacole de muzică și teatru. PROGRAMUL „Nimic sub zare nu-i destul vreau totul înc-o dată!” – Fragment din poezia „Încă o dată!” de Lucian Blaga Se împlinesc 45 […]
Extinderea sistemului de distribuție a gazelor naturale în Răhău: Aviz de mediu solicitat APM Alba
Extinderea sistemului de distribuție a gazelor naturale în Răhău: Aviz de mediu solicitat APM Alba Primăria Sebeș a solicitat APM Alba aviz de mediu pentru proiectul care prevede extinderea sistemului de distribuție a gazelor naturale în Răhău. În localitatea Răhău există rețea de distribuție gaze naturale pe strada Principală, până la școala din localitate. Citește […]