Rămâi conectat

Ştirea zilei

De ce Ministerul Sănătăţii taie paturile din spitalele judeţului Alba?

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Aşa zisa reformă a sistemului sanitar, începută cu reducerea numărului de paturi, cu trecerea spitalelor la primării şi continuată cu desfiinţarea sau reorganizarea unităţilor sanitare, are un puternic iz de urzeală PDL-istă şi UDMR-istă. În taină, departe de privirile „neavizaţilor” este decisă soarta sistemului sanitar şi implicit sănătatea populaţiei, fără a se ţine cont de situaţiile concrete din teritoriu, fără a fi consultaţi factorii de decizie locali, ca să nu mai vorbim despre consultarea celor direct implicaţi, adică a spitalelor.
Pe sub birourile PDL-iste şi UDMR-riste se fac permutări şi mutări de N luate câte K, astfel încât judeţele şi localităţile conduse de aceste două partide să treacă cât mai uşor peste aşa zisa „reformă”.
Cam aşa stau lucrurile şi în cazul ordinului nr. 208/ 18.03.2011, prin care guvernarea a aprobat numărul de paturi pe judeţe pentru care casele de asigurări de sănătate pot încheia contracte de servicii medicale spitaliceşti. Puterea portocalie a hotărât ca în anul 2011 numărul total de paturi în fiecare judeţ să fie de 6,02 pe mia de locuitori. Deşi în iunie anul trecut spitalele de la noi din judeţ au rămas fără 373 de paturi, prin acest ordin a fost redus încă o dată numărul lor, cu încă 348. Astfel, începând cu 1 aprilie 2011, judeţul Alba trebuie să funcţioneze cu 1915 paturi din cele aproximativ 2080 rămase după prima amputare .
Problema care se pune în ceea ce priveşte judeţul nostru e că diminuarea nu se justifică. Stăm şi ne gândim că, dacă înmulţim numărul locuitorilor judeţului cu acest 6.02 nu ne dă nicidecum 1915. Ne ies lipsă vreo câteva sute de paturi. La 373134 de locuitori ar trebui să avem vreo 2 246 de paturi. Actualul ministru anunţa că în anul 2013 trebuie să ajungem la o medie de 5.6 paturi / 1000 de locuitori. Facem iarăşi un calcul: la 373134 de locuitori, judeţul Albă ar trebui să aibă, în anul 2013, în jur de 2090 paturi. În concluzie nu putem să nu ne întrebăm de unde o fi apărut această cifră de 1915? Oare să fie din cauză că în judeţele cu populaţie maghiară nu s-au tăiat deloc? Spre exemplu, judeţul Covasna are o populaţie cu 100.000 de locuitori mai mică decât cea a judeţului Alba, însă are 7 paturi la mia de locuitori. Totodată, dacă analizăm situaţia fiecărui judeţ, observăm că aproximativ 11 au peste media de 6.02 paturi la mia de locuitori, unele depăşind 8-9 paturi. Asemenea situaţii ne fac să credem că diminuările au loc în funcţie de cum ştiu să îşi tragă sforile reprezentanţii PDL şi UDMR din teritoriu.
În ceea ce priveşte localitatea Cugir, orice tăiere este total incoerentă cu programul anunţat de actualul Guvern. Nu doar că nu ar trebui să fie pusă problema tăierii paturilor din spitalul din localitate, ci dimpotrivă. Ca să ajungem în prezent la media stabilită, ar trebui să fie adăugate încă 45 de paturi de spital. Concret, dacă este să luăm în calcul populaţia localităţii care este de 25.910 (aşa cum precizează Statistica) reiese că, în prezent Cugirul are 5,67 paturi la mia de locuitori. Situaţia este şi mai dramatică dacă luăm în considerare zona deservită, adică şi populaţia din Blandiana, Cerul Băcăinţ, Şibot şi Sălişte. Asta înseamnă că, la 29.974 de locuitori, avem doar 4,58 paturi la mia de locuitori.
Ce este cu totul şi cu totul uimitor e că prin această măsură guvernul doreşte să ne aliniem ţărilor europene, unde media este de 5,61 paturi de spital la mia de locuitori. Însă, dacă veţi analiza ordinul nr. 208/ 18.03.2011, veţi constata că acest Guvern, atât de dornic de a eficientiza sistemul, ar trebui să adauge, nu să taie, întrucât în majoritatea judeţelor din ţară numărul de paturi la mia de locuitori este sub media europeană.
Adrian TEBAN
primarul oraşului Cugir


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Mark Hancheș, mândria Școlii Gimnaziale Ciugud: A luat 10 la matematică, la Evaluarea Națională 2024 și vrea să studieze matematică-informatică la HCC

Ziarul Unirea

Publicat

în

Mark Hancheș, mândria Școlii Gimnaziale Ciugud: A luat 10 la matematică, la Evaluarea Națională 2024 și vrea să studieze matematică-informatică la HCC Mark Hancheș este mândria Școlii Gimnaziale Ciugud. Tânărul a luat 10 la matematică la Evaluarea Națională 2024 și vrea să studieze mai departe matematică-informatică la HCC. Citește și: FOTO | Țupu Miruna și […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea