Rămâi conectat

Ştirea zilei

Minciuna şi manipularea politică, ca modalitate de informare mediatică

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Dacă urmăreşti avalanşa de acuze insultătoare, limbajul otrăvit şi insuficienta argumentaţie promovate de opoziţie, mai ales de PNL în ieşirile mediatice, poţi înţelege mai bine de ce românii repudiază întreaga clasă politică. Ca reprezentant al acestei clase eu am învăţat că niciodată minciuna, oricât de zornăitoare, nu câştigă în faţa adevărului, chiar dacă acesta este escamotat cu grijă. Iar propaganda cu evident iz electoral, bazată pe minciună, se întoarce categoric împotriva iniţiatorului ei. Am avut aceste reflecţii citind intervenţia din „Unirea” a vicepreşedintelui liberal Nicuşor Mircea Mihai. Nici măcar nu te poţi supăra pe Nicuşor Mihai pentru faptul că nu ştie ce se întâmplă. Interesul lui este să acuze cu orice preţ nu să/sau să se informeze. Guvernarea portocalie – clamează cu indignare patetică liderul liberal – „extermină bolnavii şi pensionarii”. Şi pune, la fel ca un alt partener al său de partid, întrebări aiuritoare la care numai el aşteaptă răspuns. De pildă care este criteriul ce stă la baza reducerii numărului de paturi din spitale! Guvernul a explicat convingător şi îndelung care este acest criteriu, acelaşi în întreaga lume: eficienţa şi actul medical corect. În condiţiile în care economia nu are încă forţă convingătoare iar banii sunt puţini, singura soluţie pentru îmbunătăţirea calităţii actului medical a fost concentrarea activităţii spitaliceşti în unităţi dotate modern, cu personal calificat corespunzător. Este cred, pe înţelesul tuturor, chiar şi a celor cu gândirea domnului Nicuşor, că dispersia necontrolată a unor spitale cu aspect mizer, prost utilate, în care bolnavii trebuie să-şi cumpere medicamente sau chiar mâncare, nu este de preferat unei reţele mai restrânse dar echipate la nivel european, în care bolnavul să fie făcut cu adevărat bine, nu îmbolnăvit mai tare. Iar pe măsură ce vor fi bani la buget, această reţea va putea fi extinsă în paralel cu extinderea reţelei sanitare private. Sunt de acord însă, că această reorganizare putea fi pregătită mai bine!
Foarte indignat se arată domnul Nicuşor Mihai şi de modul în care au fost plătite diferenţele de pensii pentru beneficiarii grupelor I şi II de muncă. A scos din burtă două cifre (2000 de beneficiari ai grupelor respective şi 6000 o altă categorie), dacă nu cumva Ie-a auzit la „radio-şanţ” sau în discuţiile cu prietenii, la un pahar de vin. Şi dă-i, şi trage-i din toate poziţiile în incompetenţa „primilor-secretari” ai guvernării, în directorul Casei de Pensii şi chiar în subsemnatul. Nimeni de la Casa de Pensii Alba nu a fost consultat cu privire la realitatea cifrelor prezentate. Lipsa de acurateţe a celui care aspiră la un fotoliu în Parlamentul României este vădită întrucât nu cunoaşte nici măcar numărul legii invocate: 263/2010 şi nu 262/2010, cum afirmă.
Realitatea este cu totul alta! Aplicarea prevederilor art.169 din Legea 263/2010 s-a realizat în două etape. În prima etapă, prin intermediul aplicaţiilor informatice transmise Casei Naţionale de Pensii au fost verificate la nivelul judeţului Alba 73.953 de dosare cu dreptul de pensie deschis anterior datei de 3 noiembrie 2008. În luna februarie 2011, s-a acordat automat de către Casa Naţională creşterea punctajelor anuale pentru 27.715 dosare, care au îndeplinit criteriile de filtrare stabilite prin aplicaţiile informatice. Efortul financiar s-a ridicat la 2.613.329 lei lunar.
În etapa a doua au fost lucrate 3.426 dosare din care au fost soluţionate 3.032. Creşterea punctajelor anuale pentru acestea a însemnat un alt efort financiar în sumă de 278.404 lei lunar. Aşadar au beneficiat de noile prevederi un număr de 31.141 pensionari. Toţi au primit decizii noi, s-au comunicat la plată iar aceştia şi-au primit banii. Pentru luna mai 2011, au rămas aproximativ 300 dosare comunicate care vor fi plătite. Ăsta este adevărul pe care liderii liberali nu doresc să-l recunoască.
Arma lor predilectă este manipularea pensionarilor, a profesorilor şi din când în când a tinerilor, cu minciuni jenante şi chiar cu procese inutile. Nu îi mai manipulaţi pe pensionari cu minciuni jenante şi nu-i mai târâţi prin procese inutile, domnilor de orice „orientare politică din PNL”!
Alexandru PEREŞ
senator PDL de Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Mark Hancheș, mândria Școlii Gimnaziale Ciugud: A luat 10 la matematică, la Evaluarea Națională 2024 și vrea să studieze matematică-informatică la HCC

Ziarul Unirea

Publicat

în

Mark Hancheș, mândria Școlii Gimnaziale Ciugud: A luat 10 la matematică, la Evaluarea Națională 2024 și vrea să studieze matematică-informatică la HCC Mark Hancheș este mândria Școlii Gimnaziale Ciugud. Tânărul a luat 10 la matematică la Evaluarea Națională 2024 și vrea să studieze mai departe matematică-informatică la HCC. Citește și: FOTO | Țupu Miruna și […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea