Femeile Mironosiţe

La prima vedere, religia creştină este o lume a paradoxurilor. Promotorul ei, Iisus Hristos a venit în lume neînarmat, cu mâinile goale şi chiar hăituit din primele zile după naştere prin ţări străine şi păgâne, pentru a scăpa de furia unor duşmani feroce. Născut într-o familie modestă, simplă, săracă, fără oameni puternici în jurul Său, declară deschis că a venit să cucerească lumea. Oricărui contemporan al său, o astfel de declaraţie i se va fi părut o glumă îndrăzneaţă, dar cuvintele lui Iisus n-au fost glume, ci urmarea planului veşnic al Sfintei Treimi de a recupera lumea de pe calea păcatului şi a morţii şi a o înscrie în cursa de refacere a nevinovăţiei originale şi a paradisului pierdut.
Lăsând la o parte ironiile, sarcasmele şi tachinările, care năvăleau fără încetare din partea structurilor religioase şi civile învechite în rele, Iisus îşi urma crezul său divin. Pe ce argumente se baza totuşi această misiune dificilă? Doar pe puterea sa dovedită cu fapta şi cu cuvântul.
Dacă marii cuceritori de ţări şi de popoare se sprijineau în lupte pe armate numeroase şi bine instruite, Iisus se baza pe atributele naturale, intelectuale şi morale ale dumnezeirii sale din care enumerăm: spiritualitatea, atotprezenţa, veşnicia, neschimbabilitatea, atotputernicia, atotştiinţa, atotînţelepciunea, sfinţenia, dreptatea şi iubirea. Acestea erau argumentele personale care asemenea unei armate disciplinate şi bine instruite au slujit cu devotament de la un capăt la altul misiunea de evanghelizare a lui Iisus. Cu puterea Cuvântului Sfânt, care întotdeauna devenea faptă a răsturnat de pe soclu străvechile tradiţii ale religiilor păgâne, capiştile idoleşti au fost transformate în temple creştine, mai marii sinagogilor mozaice (Iair), au devenit purtători de cuvânt ai noului crez, fruntaşii fariseismului (Iosif şi Nicodim), devin cei mai devotaţi slujitori şi apărători ai lui Iisus, sutaşul păgân plătit cu bani grei să-i mintă pe dregători că trupul lui Iisus a fost furat de ucenici mărturiseşte: „Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost Omul acesta”, vameşii hrăpăreţi (Matei şi Zaheu), care o viaţă întreagă au agonisit bani negri, după întâlnirea cu Iisus, fără să clipească au dezlegat băierile pungilor doldora de bani pe care i-au împărţit săracilor. Această nomenclatură convertită ca la o comandă de influenţa irezistibilă a dumnezeirii Mântuitorului, ar trebui să fie un îndemn pentru cei ce, ducând o viaţă asemenea lor, ar dori să se întoarcă dar n-au curaj să facă primul pas. Ei au fost cazuri fericite, care au prins ultimul tren al salvării, dar în cartea misiunii apostolice a lui Iisus avem nume devotate de femei statornice în slujire care n-au trădat cauza şi nu s-au lepădat de Învăţător nici în cele mai periculoase clipe ale suferinţelor, când orice mărturisitor al Celui răstignit risca să-i împărtăşească soarta.
La două săptămâni după Paşti, biserica a rânduit pomenirea femeilor mironosiţe, care înfruntând primejdia gărzilor romane în drumul lor spre sfântul Mormânt, au fost răsplătite cu bucuria vederii Domnului înviat, iar vestea aceasta au răspândit-o în tot Ierusalimul şi mai apoi în toată lumea până la marginile pământului.
Preot dr. Petru PINCA, Blaj

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI