SIA dă în judecată 98 de şcoli, primarii şi consiliile locale
Azi, 29 aprilie, Sindicatul Învăţământ Alba va depune la Tribunalul Alba actele necesare pentru chemarea în judecată a consiliilor locale şi primarilor, ca ordonatori principali de credite, precum şi a unităţilor de învăţământ, ca ordonatori secundari, pentru recuperarea sumelor cu care le-au fost diminuate cu 25 la sută indemnizaţiile de concediu pentru anul 2010, ne-a declarat prof. Ioan Stanca, preşedintele SIA.
El a precizat că listele conţin numele a 2.646 de cadre didactice şi personal din învăţământ care au plecat în concediu înainte de 3 iulie 2010, dată la care au intrat în vigoare prevederile Legii 118/2010 privind reducerea cu 25 la sută a salariilor bugetarilor. Vor fi acţionate în instanţă 98 de unităţi de învăţământ din 15 organizaţii sindicale afiliate SIA, din zonele: Alba Iulia, Aiud, Blaj, Câmpeni, Cugir, Teiuş, Zlatna, Sebeş, Baia de Arieş şi Bistra. „Potrivit Legii 128/1997 privind statutul personalului didactic, Codului Muncii şi Contractului Colectiv de Muncă unic la nivel de ramură, plata indemnizaţiilor de concediu trebuia făcută cu cel puţin 5 zile înainte de plecarea în concediu a salariatului. Deoarece banii nu s-au dat cu 5 zile înainte, s-a ajuns în situaţia de a le reduce cu 25 la sută indemnizaţiile angajaţilor din învăţământ care au plecat în concediu înainte de 3 iulie 2010, ceea ce este un fapt abuziv”, a spus prof. Ioan Stanca.
El a menţionat că dosarul va fi depus în 3 exemplare, iar fiecare conţine aproape 500 de file, în timp ce cererea de chemare în judecată are cam 20 de pagini, în total fiind vorba de circa 200 de exemplare.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Accident MORTAL pe DN 75, la Lupșa: Șoferul vinovat a fugit de la locul faptei. Bărbatul DECEDAT a fost găsit în șanț
Accident MORTAL pe DN 75, la Lupșa: Șoferul vinovat a fugit de la locul faptei. Bărbatul DECEDAT a fost găsit în șanț Un accident mortal a avut loc vineri seara la Lupșa, în județul Alba. Șoferul vinovat a fugit de la fața locului. Citește și: ACCIDENT rutier la Sebeșel: O vârstnică din Alba a ajuns […]