Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Actualitate

„Călin Potor a avut curajul să iasă din turma lipită de bănci!”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

Prezent ieri la Alba Iulia, Victor Ponta, preşedintele PSD a început întâlnirea cu presa cu un gând de bine pentru poetul Adrian Păunescu, dorindu-şi ca „Dumnezeu să-l mai lase puţin în viaţă”. Liderul social democraţilor a fost aşteptat de Ioan Dîrzu, preşedintele PSD Alba, împreună cu alţi membri ai PSD dintre care îi amintim pe Marcela Dărămuş, Daniel Breaz, Mircea Boghici, Marius Sepi şi mulţi alţii din activul de partid. Victor Ponta a declarat că „decizia Curţii Constituţionale e un semnal pentru noi, este un moment foarte important în care ar trebui să lăsăm deoparte criticile şi bătălia noastră politică obişnuită. Ar fi o greşeală acum să transformăm bătălia pentru Legea educaţiei într-o nouă discuţie pe teme naţionaliste, dacă trebuie să dăm sau nu mai multe drepturi minorităţilor. E o şansă extraordinară după un an de război, o şansă să reuşim să facem o lege a educaţiei care să-i ajute pe cei care vor învăţa în România în următorii 15 – 20 de ani, şi nu pe politicieni. Trebuie să facem o depolitizare a şcolii şi de asemenea e necesar să investim în educaţie şi în sănătate pentru că altfel suntem condamnaţi la moarte. Nu vrem să încălzim flacăra disputelor naţionaliste, ci să venim cu soluţii echilibrate. Am distrus întregul sistem al educaţiei şi de săptămâna viitoare ar trebui să ridicăm o nouă casă a educaţiei, să fie un proiect comun al PSD, PNL, PDL, un consens între toate forţele politice pentru a fi siguri că viitorul guvern nu schimbă iarăşi legea”. Ponta a completat că îi era mai uşor să continue cu „partea sângeroasă despre Boc şi Băsescu, dar e mai bine să lucrăm la o lege acceptată de toate forţele politice”. Referindu-se la posibile alegeri anticipate, Victor Ponta a precizat că în prezent, în Parlament nu e reprezentată voinţa cetăţenilor care au mers la vot. Ei au decis un anumit număr al parlamentarilor PNL, PSD şi PDL, iar acum nu mai este reflectată voinţa lor. A apărut un nou partid care nu era pe liste la alegeri. La moţiunea de cenzură, dacă ar fi votat „pentru” social democraţii şi liberalii care au fost pe liste moţiunea trecea, iar dacă am fi adăugat şi minorităţile – 18 parlamentari – era sigură victoria. Vorbind despre Călin Potor, fost deputat PDL, acum independent, Ponta a spus: „îl apreciez că a votat moţiunea, nu m-am întâlnit cu el să-i spun cum să voteze, dar a avut curajul să iasă din turma lipită de bănci. Dacă vrea să vină la PSD sau preferă să rămână independent e decizia lui ce va face pe viitor. La fel, cu primarul Mugurel Sârbu am avut o relaţie foarte bună când era la PSD, el va decide dacă vrea să vină la PSD. Îl apreciez că a ştiut să atragă oamenii aproape de el, să îl voteze indiferent din ce partid face parte”. În schimb, despre deputatul PDL Clement Negruţ, care a spus recent că Victor Ponta l-a aruncat în găleata cu lături, şeful PSD spune: „Nu m-am întâlnit niciodată cu Negruţ, nu-l cunosc, eu n-am fost în găleata cu lături. Dacă el zice că s-a întâlnit cu mine ne vedem la Procuratură, să facem o confruntare”. Liderul PSD a amintit apoi de întâlnirea de săptămâna viitoare a organizaţiilor PSD din Ardeal. Motivul: a fost modificat statutul partidului şi să nu se mai întâmple ca la congresul partidului din luna februarie, când ardelenii au rămas fără reprezentanţi în conducerea PSD. Vor fi stabilite standarde pentru fiecare organizaţie, iar proba de foc va fi la alegerile locale. „PSD Alba poate câştiga alegerile, e greu pentru noi, dar ne luptăm. În Ardeal putem câştiga pentru că oamenii au nevoie de social-democraţie, dar trebuie să fim credibili. PDL a intrat pe drumul sinuciderii politice, cu cât Roberta Anastase stă mai mult în funcţie cu atât pierde mai mult, totul începe să semene cu cazul Ridzi. Acum, 98 la sută din populaţia ţării spune că ea trebuie schimbată din funcţie, dar e înlocuit Mihail Hărdău pentru că vrea o lege a educaţiei mai bună”, a spus Ponta.

Adriana DURIGĂ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Marius Bațu, fost membru al legendarei Pasărea Colibrii, a trecut la cele veșnice: „Un artist deosebit, o voce minunată”

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Marius Bațu, fost membru al legendarei Pasărea Colibrii, a trecut la cele veșnice: „Un artist deosebit, o voce minunată” Zi neagră în lumea muzicală din România. Marius Bațu, un artist deosebit cu o voce minunată, fost membru al legendarei Pasărea Colibrii, a trecut la cele veșnice. Anunțul decesului a fost făcut de Nicu Alifantis. Citește […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea