Conducerea Uniunii Scriitorilor din România la Alba Iulia, pentru lecturi publice
Mâine (miercuri, 13 aprilie 2011), preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, domnul Nicolae Manolescu, se va afla la Alba Iulia, în cadrul unei sesiuni de lecturi publice organizată de Consiliul Judeţean Alba şi de Filiala Alba-Hunedoara a USR. Evenimentul se va desfăşura începând cu ora 11.00, în Aula Magna a Universităţii „1 Decembrie 1918”, iar alături de Nicolae Manolescu se vor afla Irina Horea, traducător şi membru în Comitetul Director al USR, precum şi poetul Gabriel Chifu, vicepreşedintele USR. Referitor la acest eveniment, gazda organizatoare, respectiv preşedintele Consilliului Judeţean Alba, domnul Ion Dumitrel a declarat: „Prezenţa domnului Manolescu la Alba Iulia, ambasador UNESCO şi personalitate recunoscută la nivel mondial a culturii româneşti, alături de doi dintre colegii săi din conducerea Uniunii Scriitorilor din România, este un moment remarcabil pentru cultura judeţeană. Am iniţiat acest proiect din dorinţa de a oferi cetăţenilor cultură de calitate şi din dorinţa de a atrage cât mai mult pe tinerii noştri către lumea cărţilor, într-un mod dinamic, în care au ocazia de a se întâlni cu marii autori, de a-i vedea şi de a dialoga cu ei…”.
Lecturile publice reprezintă un proiect al Uniunii Scriitorilor din România şi face parte dintr-o serie de programe menite să promoveze literatura şi scriitorii contemporani. Ediţia de la Alba Iulia, după cum arătam mai sus, este realizată prin implicarea Filialei Alba- Hunedoara a USR, alături de Consiliul Judeţean Alba, parteneriatul rodnic dintre cele două instituţii fiind binecunoscut în ţară, pentru derularea unor proiecte importante, de anvergură naţională, care reconfirmă interesul pentru actul cultural de calitate. (I.H.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Avocații din Alba, pe locul 4 din 32 de echipe, la Campionatul Național de Fotbal al Avocaților 2025
Avocații din Alba, pe locul 4 din 32 de echipe, la Campionatul Național de Fotbal al Avocaților 2025 Echipa Baroului de Avocați Alba a avut o prestație foarte bună, clasându-se pe locul 4, dintr-un total de 32 de formații, la Campionatul Național de Fotbal al Avocaților 2025. Competiția s-a desfășurat la Târgu Jiu, fiind organizată […]
Investiție „verde” de 3,9 milioane de euro într-un parc fotovoltaic pentru Alba Iulia: Constituirea unității de management a proiectului, la aprobare în Consiliul Local
Investiție „verde” de 3,9 milioane de euro într-un parc fotovoltaic pentru Alba Iulia: Constituirea unității de management a proiectului, la aprobare în Consiliul Local Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a semnat, la începutul lunii martie 2025 contractul pentru instalarea unei noi capacități de producere a energiei electrice din surse solare cu o capacitate minimă […]
Accident MORTAL pe autostrada A1, sensul Sebeș – Sibiu: O femeie a DECEDAT, o tânără și un copilaș de 1 an au ajuns la spital, după ce șoferul a intrat într-un TIR, pe banda de urgență
Accident MORTAL pe autostrada A1, sensul Sebeș – Sibiu: O femeie a DECEDAT, o tânără și un copilaș de 1 an au ajuns la spital, după ce șoferul a intrat într-un TIR, pe banda de urgență Un accident mortal a avut loc duminică dimineața, în jurul orei 7.00, pe autostrada A1, sensul Sebeș – Sibiu, […]