A cuvioasei Maria Egipteanca

Nici o încercare lumească nu ilustrează mai desăvârşit şi mai concludent tăria de caracter, forţa morală sau sfinţenia cuiva, ca bătălia dată şi biruinţa repurtată asupra propriilor orgolii al căror sclavi eram până ieri. Nenumăratele nuanţe de culori, ce conturează imaginea întregului uman curat şi nepătat, sunt suma calităţilor, virtuţilor şi însuşirilor primare originale, căpătate ca zestre de la Tatăl nostru cel Ceresc când ne-a creat şi ne-a adus cu adevărat dintru nefiinţă întru nefiinţă. După ce poarta paradisului a fost zăvorâtă, iar făptura ieşită din mâna lui Dumnezeu ajunge la sapă de lemn, tot farmecul cosmic a intrat într-un con de umbră şi o notă de tristeţe necunoscută până atunci şi-a pus pecetea pe bolta ireală a unui cer albastru, care pentru prima dată începe să pălească, să se tulbure şi să se umbrească.
Ogorul din afara paradisului a fost năpădit de spini şi pălămidă, care la înfăţişare puteau seduce privirea trecătorului, dar la gust erau searbăde şi otrăvitoare. La fel s-a preschimbat şi sufletul omului, care şi-a păstrat chipul dar şi-a pierdut asemănarea cu Dumnezeu, Creatorul său. În trunchiul sănătos al omului s-au altoit în timp ramuri sălbatice şi otrăvite, aducătoare de boală şi de moarte. Necuprinsa grădină a Domnului s-a împânzit de smochini neroditori, care făceau doar umbră pământului dar roadele erau de negăsit. Totuşi, acolo unde prisoseşte harul lui Dumnezeu se biruie cele mai nefireşti aparenţe şi chiar realităţi. Dar să tragem cortina şi să despicăm metafora în dosul căreia zace pitită pilda de viaţă a unei femei ce poate fi intitulată pe scurt: lumini şi umbre. Este vorba despre Maria Egipteanca. Viaţa sa trăită pe două planuri poate fi clasată printre cele mai incredibile şi spectaculoase convertiri din istoria monahismului răsăritean. Aproape din pruncie dă frâu liber pornirilor şi poftelor păcătoase fără frontiere. Nu-şi refuza nici o plăcere, orice pornire era consumată cu lăcomie, iar satisfacerea concupiscenţei trupeşti era principala nevoie zilnică fără de care nu putea trăi. Şaptesprezece ani nu a dat nici un semn de remuşcare, lăsându-se sedusă şi
purtată de valuri pe marea necuprinsă a dulcelui păcat.
După atâţia ani nenorociţi, în care şi-a tăvălit trupul prin toate băltoacele orientului şi sufletul său ajunge o cârpă lepădată ce nu mai preţuia un ban ruginit, apare la rampă puterea făcătoare de minuni a lui Dumnezeu, care salvează această roşcovă stricată din gura porcilor, o îmbăiază prin scăldătoarea oilor şi face din ea un vas de cristal preţios la care-şi vor aţinti privirile toţi marii şi micii convertiţi, dornici să-şi recapete identitatea, curăţenia, frumuseţea şi sfinţenia, hărăzite de cel ce ne-a făcut la sfârşitul săptămânii de creaţie.
Operaţiunea de convertire şi de venire în sine a Mariei Egipteanca, liderul autoritar al desfrâului oriental s-a petrecut de praznicul Înălţării Sfintei Cruci. Actul de exorcizare nu a avut loc nici la Roma, nici la Constantinopol, măreţele capitale politico-militare ale lumii, ci în Ierusalim, centrul universal al creştinismului autentic. Toţi „câţi în Hristos ne-am botezat şi în Hristos ne-am îmbrăcat” avem rezervat un moment de răscruce şi de tresărire, când Dumnezeu ca din senin ne întâmpină prin pustiul vieţii trăită fără sens şi ne întreabă: Încotro alergi fiu rătăcit printre spini şi bălării, cu povara desagilor de păcate doldora în spate? Unde strămuţi aceste putregaiuri strânse o viaţă întreagă sub povara cărora gâfâi ca un muribund, pentru că ele te vor doborî şi te vor ucide. Lasă-mă să-ţi iau povara, Eu sunt Salvatorul tuturor celor osteniţi, necăjiţi, întristaţi şi împovăraţi, iar dacă mă veţi asculta veţi fi uşuraţi şi eliberaţi.
Cei ce auzim glasul şi ascultăm chemarea lui Dumnezeu ne îmbujorăm la faţă şi ne modificăm destinul. Purtarea de grijă a lui Dumnezeu este mereu în stare de veghe, căutându-ne de-a lungul şi de-a latul pământului în ideea şi speranţa că ne va întâlni şi ne va lămuri să-i ascultăm povaţa şi să-i urmăm viaţa aşa cum au procedat atâţia, care din păgâni au devenit creştini, din demoni îngeri iar din păcătoşi au devenit virtuoşi şi sfinţi. Pe drumul Damascului, Saul se schimbă din păgân în apostol; tâlharul răstignit de-a dreapta lui Iisus ajunge în rai; păcătoasa din Sihemul Samariei se preschimbă în mironosiţă, vameşii şi păcătoşii devin apostoli şi misionari creştini; Zaheu, dă totul pentru a se mântui el şi casa lui; Maria Egipteanca, dintr-o femeie stricată cum alta n-a mai fost, ajunge un model de răbdare, pocăinţă şi umilinţă, vreme de 47 de ani biruind asprimea şi arşiţa deşertului, având ca singure resurse de subzistenţă un ulcior cu apă şi câteva pâinişoare care niciodată nu s-au împuţinat. Modele de morţi care au înviat şi de oameni pierduţi care s-au aflat avem din belşug. Le ştim numele şi le cunoaştem viaţa, rămâne să le urmăm pilda şi credinţa.
Preot dr. Petru PINCA, Blaj

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI