Rămâi conectat

Curier Județean

Spitalul Judeţean Alba angajează 69 de ex-salariaţi ai spitalelor închise

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

E clar, cele trei spitale propuse de Ministerul Sănătăţii pentru reprofilare au fost închise, ele urmând să fie transformate în cămine pentru persoane vârstnice. Pentru moment locuitorii din Baia de Arieş, Ocna Mureş şi Zlatna, dacă vor să se trateze, trebuie să apeleze la serviciile medicale din unităţile sanitare apropiate. Conform informaţiilor primite de la conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Alba (DSP), se caută soluţii pentru asigurarea asistenţei medicale în aceste zone. Astfel au fost date hotărâri de consiliu pentru înfiinţarea de centre de permanenţă, iar DSP Alba a dat dispoziţii în acest sens. Realizarea de astfel de centre se va face conform legii, acestea urmând să fie finanţate de Ministerul Sănătăţii şi Casa de Asigurări de Sănătate Alba. În ceea ce priveşte locaţiile, s-ar putea folosi unităţile de primiri urgenţe deja existente şi dotate corespunzător. De asemenea, o altă variantă vehiculată este şi cea de creare de ambulatorii de specialitate, asta la cererea medicilor. Nemulţumirea mare este cea legată de termene care sunt imposibile, timpul de implementare fiind foarte redus. Pacienţii celor trei spitale au fost mutaţi, ultimii fiind bolnavii psihici de la Baia de Arieş care au ajuns la Zam, Hunedoara. Cei care trebuie acum redistribuiţi sunt angajaţii acestor unităţi sanitare, respectivul proces realizându-se în trei etape. Câţi dintre aceştia vor ocupa posturi şi unde urmează să vedem. Conform informaţiilor primite pentru un număr de 69 de angajaţi (18 – Baia de Arieş, 40 – Ocna Mureş şi 11 – Zlatna) au fost făcute formele de angajare în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba. În ceea ce priveşte bugetul spitalelor şi serviciilor de ambulanţă care angajează personal redistribuit din unităţile sanitare care se reprofilează, conform declaraţiilor ministrului Sănătăţii, Cseke Attila, acesta va fi suplimentat, dacă ele, în urma preluării personalului, nu se vor mai încadra în prevederea legală de 70% cheltuieli de personal. (L.I.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Suport alimentar 2025 pentru elevii Liceului Tehnologic „Dorin Pavel” Alba Iulia: Contract semnat pentru implementarea programului

Lucian Daramus

Publicat

în

Suport alimentar 2025 pentru elevii Liceului Tehnologic „Dorin Pavel” Alba Iulia: Contract semnat pentru implementarea programului Vineri, 9 mai 2025 a fost semnat contractul de implementare a Programului Național „Masă Sănătoasă”, o inițiativă care vine în sprijinul elevilor din învățământul obligatoriu, oferindu-le zilnic o masă caldă, pe întreaga durată a cursurilor din anul 2025. Din […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Accident rutier în Alba Iulia: O camionetă și un autoturism s-au tamponat în sensul giratoriu de la Ambient

Ziarul Unirea

Publicat

în

Accident rutier în Alba Iulia: O camionetă și un autoturism s-au tamponat în sensul giratoriu de la Ambient Un accident rutier a avut loc vineri, în jurul orei 11.00, la ieșire din Alba Iulia spre Teiuș, în zona magazinului Ambient. Citește și: ACCIDENT rutier în Zlatna: Un autoturism a intrat în coliziune cu o autoutilitară. […]

Citește mai mult

Curier Județean

8 mai 2025 | Amenzi de peste 17.000 lei date de polițiștii și jandarmii din Alba: Sute de persoane și mașini verificate și 2 permise reținute

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

8 mai 2025 | Amenzi de peste 17.000 lei date de polițiștii și jandarmii din Alba: Sute de persoane și mașini verificate și 2 permise reținute În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea