Rămâi conectat

Curier Județean

Jocuri de vacanţă, la Cugir

Alexandra Mates

Publicat

în

O interesantă şi foarte utilă preocupare a Casei Orăşeneşti de Cultură  din Cugir, oferită copiilor de la poalele Drăganei în perioada vacanţei de vară. Sub genericul „Jocuri de vacanţă” Casa de Cultură prin centrul de teatru a prezentat la Grădiniţă nr. 5 Cugir, copiilor din zona Micro 7, un variat şi atractiv program constând în:spectacol de teatru, jocuri distractive, face-painting (pictură pe faţă), karaoke, muzică şi baloane.

 Potrivit reprezentantului Casei de Cultură  Silviu Oprisiu, evenimente similire vor avea loc timp de două săptămâni la fiecare din cele 7 grădiniţe din Cugir şi Vinerea.

 La manifestarea desfăşurată în curtea grădiniţei în prezenţa a peste 200 de copii, a părinţilor sau bunicilor acestora, au fost prezenţi ca invitaţi, educatoarea Eugenia Selejan,precum şi noul viceprimar al Cugirului  prof. Horia Rotche. De remarcat sprijinul acordat evenimentului de către tânăra  actriţă Maria Dodoc (originară din Cugir) care s-a dovedit un veritabil organizator şi coordonator al întregului program artistic pentru copii.

 

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

DEFINITIVAT 2024, în Alba: 138 de candidați susțin miercuri, 24 iulie, proba scrisă a examenului. Primele rezultate, afișate pe 30 iulie

Ziarul Unirea

Publicat

în

DEFINITIVAT 2024, în Alba: 138 de candidați susțin miercuri, 24 iulie, proba scrisă a examenului. Primele rezultate, afișate pe 30 iulie Proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2024, se va desfășura miercuri, 24 iulie, începând cu ora 9:00, în centrul de examen Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Alba Iulia. Proba se […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea