Rămâi conectat

Ştirea zilei

Poarta a V-a va fi redeschisă circuitului turistic

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

URS Construct

Miercuri, 6 aprilie, va fi inaugurată Poarta a V-a a Cetăţii Alba Carolina, în prezenţa Excelenţei Sale, Řystein Hovdkinn, Ambasadorul Norvegiei în România. Procesul de restaurare a Porţii a V-a a început în anul 2010, fiind implementat de către Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional şi finanţat printr-un grant oferit de Norvegia, Islanda şi Lichtenstein în cadrul parteneriatului „Spaţiul Economic European“.
Până în luna aprilie 2010 Poarta a V-a s-a aflat în curtea Grădiniţei 8, fiind închisă accesului printr-un zid de cărămidă. De altfel, interiorul porţii, care se prezintă sub forma unui gang boltit semicircular, a fost umplut cu pământ şi impracticabil încă din anii 60’.
Lucrările de renovare şi punere în valoare au permis ca în interiorul Porţii a V-a să se păstreze un segment important din pardoseala iniţială de piatră, iar în reconstituirea arcadelor au fost păstrate ancadramentele care permiteau funcţionarea podului mobil. Acestă Poartă asigura accesul în Cetate pe „Drumul Regal”, aşa cum este recunoscut de unii istorici traseul ce leagă Poarta I de Poarta a VI-a.
Poarta a V-a, amenajată la baza Ravelinului Sf. Mihail, va fi inclusă în circuitul turistic denumit „Traseul Porţilor“, care va cuprinde începând de miercuri primele cinci porţi ale Cetăţii. Pentru ca acest circuit să fie finalizat mai este nevoie şi de restaurarea Porţii a VI-a, aflată la aproximativ 100 de metri distanţă de Poarta a V-a, în zona de vest a monumentului de arhitectură (unde se află fostul cinematograf de vară în aer liber din Alba Iulia).
Inaugurarea oficială va avea loc miercuri, de la ora 13.00, la eveniment fiind aşteptaţi să ia parte Excelenţa Sa Řystein Hovdkinn – Ambasadorul Norvegiei în România, Domnul Dr. Vasile Timiş – Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Domnul Mircea Hava – Primarul Municipiului Alba Iulia, alte oficialităţi şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi judeţene.
Informaţii oferite de biroul de presă al:


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Fostul șef al Poliției Rurale Câmpeni și pădurarul din cadrul Ocolului Silvic Abrud, trimiși în judecătă în stare de libertate, după ce au fost cercetați pentru infracțiuni de corupție

Bera Larisa

Publicat

în

Fostul șef al Poliției Rurale Câmpeni și pădurarul din cadrul Ocolului Silvic Abrud, trimiși în judecătă în stare de libertate, după ce au fost cercetați pentru infracțiuni de corupție Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de liberate a fostului șef al Poliției Rurale Câmpeni și pădurarul din cadrul Ocolului Silvic Abrud care […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea