Fosta cantină de ajutor social din Aiud, cedată în scop filantropic
Cu unanimitate de voturi, aleşii locali aiudeni au aprobat proiectul de hotărâre iniţiat de primarul Horaţiu Josan, potrivit căruia a fost dată în folosinţă gratuită pe 20 de ani Asociaţiei de Ajutorare „Alianţa Handicapaţilor Fizici din România” clădirea fostei cantine de ajutor social, desfiinţate în ianuarie ca urmare a modificării organigramei Serviciului de Asistenţă Socială. Preşedintele asociaţiei, Ioan Dîrlea, solicitase administraţiei publice locale această clădire în scopul înfiinţării unui centru de zi şi a unui centru de recuperare medicală, sumele necesare investiţiei urmând să fie asigurate de către asociaţie şi partenerii străini ai acesteia. Durata de realizare a celor două centre este estimată la 2 ani de la începerea efectivă a lucrărilor, a arătat Ada Rus, purtătorul de cuvânt al Primăriei Aiud. (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Cultură Educație
FOTO | Expoziție de artă deschisă la Centrul de zi pentru persoane vârstnice Sebeș: Cine sunt autorii lucrărilor
Expoziție de artă deschisă la Centrul de zi pentru persoane vârstnice: Cine sunt autorii lucrărilor O expoziție specială de artă a fost deschisă la Centrul de zi pentru persoane vârstnice din cadrul Direcției de Asistență Socială Sebeș. Evenimentul a fost nu doar despre artă, ci și despre conexiuni între generații – un adevărat schimb de […]
FOTO | Raft al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba inaugurat la Gârbova: Colecție de carte trimisă în custodie școlii locale
Raft al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba inaugurat la Gârbova: Colecție de carte trimisă în custodie școlii locale Consiliul Județean Alba şi Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Primăria și Consiliul local al comunei Gârbova și cu Școala Gimnazială Gârbova, au inaugurat, miercuri, 30 aprilie 2025, Raftul Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba în […]
FOTO | Festivalul Internațional de Umor, la Aiud: Expoziție de caricaturi, seară de teatru și oră de desen satiric
Festivalul Internațional de Umor, la Aiud: Expoziție de caricaturi, seară de teatru și oră de desen satiric La Aiud s-a desfășurat în acest sfârșit de săptămână ediția a XXI-a a Festivalului Internațional de Umor, sub înaltul patronaj al maestrului Ștefan Popa Popa’s. Festivalul a fost deschis de „ora de desen satiric, caricatură”, un proiect cultural […]