Povestea emoţionantă a unui moţ adevărat plecat la bătrâneţe în Spania, la copii

„În satul Tîrsa au fost mulţi oameni harnici, cu dragoste de tradiţiile locului. Marea carte a Apusenilor poartă inscripţia unei existenţe de mii de ani şi nimeni şi nimeni n-a putut schimba cu altceva visteria duioaselor doine şi rostiri din fluier şi tulnic.

Printre cei mai buni meşteri de tulnice a fost nea’ Vasile din satul Achimeţeşti. Era priceput şi lucra cele mai frumoase tulnice. El vindea cele mai multe tulnice deoarece erau bine lucrate, ca nişte bijuterii. Dar în viaţa lui a avut un necaz: soţia lui Mărioara nu a putut avea copii. Au înfiat o fată pe care au iubit-o mult. Dar anii au trecut şi soţia lui nea’ Vasile a plecat pe drumul fără de întoarcere, meşterul de tulnice descurcându-se tot mai greu. Aşa că fica şi cu familia ei au luat hotărârea să-l ducă în Spania.

S-a pregătit bătrânul şi a plecat. La început a fost bine, până când bătrânul s-a îmbolnăvit. A fost dus la un doctor, care a hotărât să-l interneze în spital din Spania. De atunci a început durerea mare: de ce nu vorbesc doctorii limba lui? Zi şi noapte nea’ Vasile îşi visează casa din deal. Câtă durere, câte lacrimi!

N-au avut ce face tinerii şi l-au adus acasă în satul său din Apuseni. Preferă să rămână singur acasă unde găseşte amintirile tinereţii lui şi aude vorbindu-se româneşte. Mai visează să-şi îmbrace cămaşa lui populară cusută cu negru şi să cioplească tulnice.

Aşa a fost viaţa moţului – GREA – în contrast cu frumuseţea şi bogăţiile locurilor.

Stăm azi cu cei mari la masă,
Dar să nu uităm de acasă.
Că avem mult a ne gândi,
Ţara a o gospodări.”

Minerva Toader, Tîrja

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI