Rămâi conectat
MA-RA-MU

Actualitate

Ghidul turistului nemulţumit

Alexandra Mates

Publicat

în

Cui te adresezi şi care sunt modalităţile prin care poţi depune o sesizare sau o  reclamaţie
 Sunt numeroase cazurile în care turiştii români sunt nemulţmiţi de serviciile de care beneficiază în diverse locuri în care se duc în concediile de odihnă. Cei care întâmpină probleme în perioada vacanţelor din cauza hotelierilor sau a agenţiilor de turism, cei care sunt nemulţumiţi de calitatea serviciilor primite sau cei care nu beneficiază de toate facilităţile incluse în pachetul turistic plătit se pot adresa reprezentanţilor Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) sau reprezentanţilor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), în funcţie de cazul pe care vor să îl semnaleze. Chiar şi cei de la Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT) le pot veni în ajutor turiştilor, ei îndrumându-i spre autorităţile competente, în funcţie de situaţia cu care se confruntă.
„ANAT se va afla, ca şi până acum, la dispoziţia turiştilor care ni se adresează în situaţia în care au fost afectaţi în interesele lor de călătorie, pentru corecta îndrumare şi direcţionare către autorităţile competente şi va continua să monitorizeze respectarea legalităţii şi a transparenţei pe piaţa românească de turism”, a declarat Adriana Caranfil, reprezentant al asociaţiei.

Care sunt problemele pe care le poţi sesiza la Ministerul  Turismului

Românii nemulţumiţi de calitatea serviciilor prestate în domeniul turistic au posibilitatea de a depune plângeri la reprezentanţii MDRT. Imediat după primirea lor, reclamaţiile sunt repartizate inspectorilor din cadrul Direcţiei Control, Consiliere şi Monitorizare în Turism, care sunt şi cei care demarează verificările necesare.

Reprezentanţii MDRT pot realiza controale legate de:

– legalitatea funcţionării şi de calitatea serviciilor prestate în structurile de primire turistice cu funcţiuni de cazare;
– legalitatea funcţionării şi de calitatea serviciilor prestate pe plaje;
– legalitatea funcţionării şi de calitatea serviciilor oferite de către agenţiile de turism;
– structurile de primire turistice cu funcţiuni de alimentaţie publică ce se află în cadrul unor unităţi de cazare;
– structurile de primire turistice cu funcţiuni de alimentaţie publică independente aflate în staţiunile turistice sau în municipiile ţării;
– nereguli apărute în cazul administrarii staţiunilor turistice;
– activităţile de agrement.

Cum depui o plângere la MDRT
Există trei modalităţi prin care persoanele care consideră că au sesizat nereguli se pot adresa reprezentanţilor ministerului de resort, mai exact telefonic, prin e-mail sau prin fax.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Vouchere de vacanță 2025: Cutremur în sistemul bugetar. Industria turismului, grav afectată de posibila eliminare a tichetelor

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Vouchere de vacanță 2025: Cutremur în sistemul bugetar. Industria turismului, grav afectată de posibila eliminare a tichetelor Confederaţii şi federaţii sindicale, patronate din turism şi Asociaţia Profesională a Emitenţilor de Tichete fac un apel urgent pentru păstrarea voucherelor de vacanţă, subliniind că acestea sunt un instrument vital pentru economia românească şi bunăstarea cetăţenilor. Reacția industriei […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea