16.041 firme active
În primele două luni ale acestui an, numărul firmelor din judeţ care şi-au suspendat activitatea a scăzut de la 241 în perioada ianuarie – februarie 2010, la 101 în aceleaşi luni din 2011. Şi dizolvările voluntare ale societăţilor, efectuate în perioada de referinţă, s-au redus de la 40 – la începutul lui 2010, la 20 în acest an. În schimb, radierile voluntare se menţin cam la acelaşi nivel şi în 2011; dacă în primele două luni ale anului trecut s-au înregistrat 158 de radieri, un an mai târziu erau efectuate 129 de radieri. În ianuarie 2011, au intrat sub incidenţa Legii 85/2009 a insolvenţei 10 firme din judeţ, iar luna trecută alte 14. În ceea ce priveşte înmatriculările, de la începutul anului şi până la finele lunii februarie au fost înregistrate 297 noi societăţi, din care: 124 – PFA, 123 – SRL, 46 – întreprinderi individuale şi 4 întreprinderi familiale. În aceeaşi perioadă a anului trecut au fost înfiinţate 291 de unităţi între care ponderea o deţin PFA-urile – 131, urmate de SRL-uri – 91, întreprinderi individuale – 51 şi 18 întreprinderi familiale. La finele lunii februarie a acestui an, la nivelul judeţului erau înregistraţi 16.041 comercianţi activi din punct de vedere juridic, din care 6.804 sunt PFA, iar 9.237 sunt persoane juridice. În aceeaşi perioadă a anului trecut, în Alba erau 17.441 comercianţi activi, din care 7.725 sunt PFA, iar 9.716 sunt persoane juridice. Prin urmare, deocamdată avem cu 1.400 mai puţini comercianţi decât în urmă cu un an, chiar dacă la capitolul înfiinţări situaţia stă oarecum la fel ca în 2010. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Cultură Educație
FOTO | Expoziție de artă deschisă la Centrul de zi pentru persoane vârstnice Sebeș: Cine sunt autorii lucrărilor
Expoziție de artă deschisă la Centrul de zi pentru persoane vârstnice: Cine sunt autorii lucrărilor O expoziție specială de artă a fost deschisă la Centrul de zi pentru persoane vârstnice din cadrul Direcției de Asistență Socială Sebeș. Evenimentul a fost nu doar despre artă, ci și despre conexiuni între generații – un adevărat schimb de […]
FOTO | Raft al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba inaugurat la Gârbova: Colecție de carte trimisă în custodie școlii locale
Raft al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba inaugurat la Gârbova: Colecție de carte trimisă în custodie școlii locale Consiliul Județean Alba şi Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Primăria și Consiliul local al comunei Gârbova și cu Școala Gimnazială Gârbova, au inaugurat, miercuri, 30 aprilie 2025, Raftul Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba în […]
FOTO | Festivalul Internațional de Umor, la Aiud: Expoziție de caricaturi, seară de teatru și oră de desen satiric
Festivalul Internațional de Umor, la Aiud: Expoziție de caricaturi, seară de teatru și oră de desen satiric La Aiud s-a desfășurat în acest sfârșit de săptămână ediția a XXI-a a Festivalului Internațional de Umor, sub înaltul patronaj al maestrului Ștefan Popa Popa’s. Festivalul a fost deschis de „ora de desen satiric, caricatură”, un proiect cultural […]