Rămâi conectat

Curier Județean

În proiectul „Voluntari pentru Blaj”,Curăţenie cu aromă de primăvară în „Mica Romă”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Municipalitatea blăjeană va iniţia sâmbătă, 2 aprilie, de la ora 10.00, o amplă acţiune de voluntariat, la care Primăria şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Blaj – Alba îi invită pe blăjeni să participe la ecologizarea mai multor zone de pe raza municipiului şi din împrejurimi, într-o acţiune intitulată „Voluntar pentru Blaj”. „Am stabilit ca loc de întâlnire parcul din faţă Primăriei iar până în prezent şi-au anunţat deja participarea peste 700 de tineri, voluntari şi elevi”, spune Sergiu Stefănescu, reprezentantul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Blaj – Alba. Primăria Blaj va asigura toată logistica necesară desfăşurării acestei acţiuni. Participanţii vor beneficia gratuit de transport, mănuşi de protecţie şi sute de saci pentru colectarea deşeurilor. Se vor strânge PET-uri, hârtii, pungi şi alte ambalaje care au fost lăsate în aer liber de blăjeni sau de turişti dezinteresaţi de sănătatea naturii şi a celor din jurul lor. Odată finalizată acţiunea, firma de salubritate Transport Weber va colecta întreaga cantitate de deşeuri şi o va transporta la gropile de gunoi autorizate cu care are contract.
„Blajul este casa noastră. Aşa cum facem şi acasă, trebuie să ne îngrijim de curăţenie, dar mai ales trebuie să o menţinem. La asta se referă practic campania noastră. Să facem curăţenie în oraşul nostru aşa cum am face în propria curte”, a declarat primarul Gheorghe Rotar, care intenţionează ca următoarea ediţie a campaniei „Voluntar pentru Blaj” să fie organizată la toamnă.
Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

INCENDIU de vegetație uscată pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia: Intervin pompierii

Ziarul Unirea

Publicat

în

INCENDIU de vegetație uscată pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia: Intervin pompierii Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit duminică după-masa pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia. Citește și: INCENDIU în Alba Iulia, cu degajare de fum, de la o oală cu mâncare uitată pe foc Detasamentul de pompieri Alba Iulia […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea