Avem experienţă administrativă şi managerială pentru a găsi soluţii la problemele judeţului
– Multe voci din PSD Alba au spus de mai multe ori că majorarea TVA la 24 la sută este o măsură catastrofală, „bâlbâită” de Guvern. Care este părerea dumneavoastră?
– Aşa cum o demonstrează realitatea zilelor noastre, creşterea TVA la 24 la sută face ca aceasta să devină groparul economiei româneşti şi un calvar pentru populaţia şi aşa sărăcită a ţării. Se ştie foarte bine că TVA este un impozit indirect pe consum, suportat în principal de consumatorul final, adică de cetăţean. TVA de 24 la sută înseamnă un serios obstacol în calea investitorilor străini, în timp ce la vecinii noştri din Ungaria şi Bulgaria situaţia este cu totul alta, mulţi oameni de afaceri optând pentru aceste ţări unde au parte de un mediu propice derulării investiţiilor. Majorarea TVA la 24 la sută a condus indiscutabil la favorizarea evaziunii fiscale, chiar dacă s-a tot vorbit de diminuarea acestui fenomen. Susţinem reducerea TVA la alimentele de bază, asta pentru că acum mâncarea a devenit mult prea scumpă pentru românii de rând. De asemenea, în ceea ce priveşte taxarea inversă, care se aplică acum în puţine domenii din ţara noastră, PSD a cerut extinderea acesteia, pentru a se facilita decontarea TVA între firme.
– Au fost lansate mai multe acuzaţii din partea celor aflaţi la Putere, cum că ar fi vorba doar de vorbe în vânt, fără ca PSD să prezinte soluţii concrete.
– Obiectivele programului meu au fost stabilite în urma întâlnirilor cu cetăţenii judeţului, cei care ştiu cel mai bine de ce au nevoie. Iată doar câteva exemple menite să demonstreze că noi venim cu proiecte concrete, nu doar cu vorbe care nu au nici o susţinere reală. 1. Susţinerea şi dezvoltarea industriei locale în mediul rural, în comune, dar şi în oraşele mici, în vederea creării de locuri de muncă pentru cetăţenii din zonele amintite, care nu vor mai fi nevoiţi să facă naveta în oraşele mai mari. Este vorba de un program realizat în primul rând prin parteneriate public private, pentru CJ Alba aceasta fiind una dintre priorităţile permanente. Copiii noştri trebuie să aibă un viitor aici, acasă, nu dincolo de graniţele ţării. 2. Toate lucrările ce vor fi efectuate din bani publici, în Alba – la drumuri, apă-canal – se vor executa de firme din judeţ, în mod legal. De ce? La fel cum şi în prezent investiţiile sunt derulate de firme din alte judeţe, legal, va fi posibil ca, pe viitor, câştigătoare ale licitaţiilor să fie firmele din Alba. 3. Cu fonduri proprii, guvernamentale sau europene voi face posibilă asfaltarea tuturor drumurilor judeţene, cu prioritate a celor cu potenţial turistic. 4. Voi da o altă dimensiune relaţiilor externe ale CJ Alba, urmărind mai ales atragerea investitorilor şi înfiinţarea de noi locuri de muncă. 5. Vom acorda mare încredere tinerilor şi, în acelaşi timp, vom dezvolta proiecte în parteneriat public privat în vederea construirii locuinţelor pentru tineri. Am amintit aici doar câteva dintre obiectivele mele, sustenabile, care vor conduce cu siguranţă la dezvoltarea judeţului.
– Credeţi că sunteţi omul potrivit pentru a ocupa funcţia de preşedinte al CJ Alba?
– În opinia mea, cei care trebuie să spună dacă sunt sau nu potrivit pentru această funcţie sunt cetăţenii judeţului, iar aprecierile actualei puteri în privinţa capacităţii noastre – a mea şi a preşedintelui PSD Alba, Ioan Dîrzu – sunt nedrepte. Amândoi avem experienţă administrativă şi provenim din mediul privat, deci alimentăm bugetul statului, nu stăm cu mâna întinsă în fiecare zi. Plătim lună de lună salarii oamenilor, dar şi birurile către stat. Degeaba suntem criticaţi la tot pasul de Putere, faptele sunt cele care rămân în urma noastră şi dacă reuşim să ne descurcăm în mediul privat vom demonstra prin ceea ce vom face că cetăţenii judeţului vor avea destule motive să fie mândri de noi.
A consemnat
Adriana DURIGĂ
l
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
4Ce trebuie să faci cu lumânarea de la slujba de Înviere? În fiecare an, la Paştele ortodox credincioşii se bucură de minunea Luminii Sfinte – un eveniment miraculos ce se petrece în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în timpul slujbei de vecernie ce are loc în Sâmbăta Mare, ziua dinaintea Paştelui. Citeşte şi: Urari de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 10 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum o zi
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale