Studenţi şi liceeni basarabeni din Alba uniţi într-o organizaţie
Recent, studenţii şi liceenii basarabeni care studiază la noi în judeţ au reuşit să îşi vadă dorinţa împlinită. Mă refer la deschiderea oficială a Organizaţiei Studenţilor şi Liceenilor Basarabeni din Alba (OSLB) care s-a desfăşurat în incinta Facultăţii de Teologie. Evenimentul a fost organizat de către tinerii basarabeni aflaţi la studii în Alba Iulia şi a avut drept scop sensibilizarea opiniei publice din România asupra basarabenilor. Au participat un număr mare de liceeni basarabeni din Alba cărora li s-a prezentat noua organizaţie şi oportunităţile lor de afirmare şi integrare în societatea română ca viitori membri ai OSLB-Alba. Înfiinţarea acestei organizaţii a fost onorată de prezenţa oaspeţilor de onoare din Alba Iulia, precum preotul Tia Cristian şi domnul Străjan Ioan. Scopurile şi obiectivele principale ale OSLB Alba au fost prezentate de preşedintele organizaţiei, Alina Taragan, vicepreşedinţii Ion Nagurnea şi Victor Budeanu şi secretarul general Corina Godina, toţi fiind studenţi ai Universităţii „1 Decembrie 1918”. Aşa cum ne-a precizat preşedintele organizaţiei, iniţiativa înfiinţării organizaţiei studenţeşti de basarabeni, prima de altfel de acest fel în Alba Iulia, a apărut tocmai pentru că aici nu exista o astfel de asociaţie. Logo-ul organizaţiei este „Facem azi tot ce sperăm să facem mâine”. Pe această cale OSLB Alba aduce sincere mulţumiri pentru sprijinul şi încrederea acordată Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia, Consiliului Judeţean Alba, Asociaţiei culturale „Pro Basarabia şi Bucovina”. (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 3 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918