Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Cultură Educație

Manager nou la Spitalul Orăşenesc Abrud

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Începând cu data de 1 noiembrie a.c. Spitalul Orăşenesc Abrud are un nou manager în persoana domnului ing. Marin Ştefan, numit în această funcţie de către primarul Tiberiu Raţiu, ca urmare a decesului fostului manager Liviu Ardeleanu. Domnul Marin Ştefan este originar din oraşul Abrud, unde a urmat cursurile şcolii generale şi liceul iar după studiile superioare a revenit prin repartiţie ca inginer la Combinatul Minier Roşia Poieni unde a urmat toate treptele profesionale de la inginer până la administrator unic. De la 1 septembrie 2005 a lucrat la Drumuri şi Poduri Locale Alba ca şef de secţie, unde a răspuns de toate drumurile judeţene din Munţii Apuseni. „Voi încerca să-mi aduc contribuţia la îmbunătăţirea actului medical. Sunt în derulare două proiecte foarte mari de modernizare care sper să le duc la bun sfârşit şi prin acestea şi prin contribuţia proprie să încercăm ca Spitalul din Abrud să-şi recapete renumele pe care îl avea odinioară de cel mai reprezentativ spital din zona Munţilor Apuseni, de fapt a fost şi primul ctitorit. O să încerc să fiu un permanent ajutor pentru toţi oamenii care lucrează în Spitalul Orăşenesc Abrud, voi încerca pe fiecare să-l ajut cu ce pot, vreau să imprim disciplina, ordinea şi legalitate” a declarat domnia sa. Succes!
Ioan RADU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!


Publicitate

Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

24 aprilie: Începe vernisajul „Materie și Icoană” la Muzeul Municipal „Ioan Raica”. Ateliere de pictare a icoanelor pentru elevi

Bogdan Ilea

Publicat

în

24 aprilie: Începe vernisajul „Materie și Icoană” la Muzeul Municipal „Ioan Raica”. Ateliere de pictare a icoanelor pentru elevi Din data de 24 aprilie până în 15 mai, sebeșenii dornici vor putea participa la vernisajul „Materie și Icoană”, organizat la Muzeul Municipal „Ioan Raica.” Se vor realiza mai multe ateliere pentru învățarea elevilor vechea tehnică […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea