8 mai 2025 | Concert de muzică clasică religioasă în Catedrala Blajului: Celebra soprană Daniela Vlădescu, între artiștii invitați
8 mai 2025 | Concert de muzică clasică religioasă în Catedrala Blajului: Celebra soprană Daniela Vlădescu, între artiștii invitați
În cadrul manifestărilor dedicate Anului „Cardinal Iuliu Hossu”, va avea loc concertul extraordinar „Lumină din Lumină”, în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj, joi, 8 mai 2025, începând cu ora 18.00.
Vor interpreta trei distinși artiști ai Teatrului Național de Operă din Constanța: celebra soprană Daniela Vlădescu, Ana Mladinovici – mezzosoprană și Mădălin Băldău – tenor.

Programul serii va cuprinde lucrări de referință din repertoriul muzicii clasice religioase, semnate de mari compozitori ai lumii: Franz Schubert, Georges Bizet, Wolfgang Amadeus Mozart, Pietro Mascagni, Georg Friedrich Haendel, Giulio Caccini, Bach-Gounod, César Franck, Andrew Lloyd Webber și alții.
„Lumină din Lumină” propune o călătorie muzicală și spirituală în universul credinței, prin armoniile atemporale ale muzicii sacre, în inima spirituală a Blajului – loc al memoriei și al renașterii.
Intrarea este liberă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Alba Iulia își face propria comisie de avizare integrată a documentațiilor de urbanism: Ce instituții vor fi reprezentate în noua structură
Alba Iulia își face propria comisie de avizare integrată a documentațiilor de urbanism: Ce instituții vor fi reprezentate în noua structură Consilierii locali din Alba Iulia vor decide vineri, 9 octombrie 2026, într-o ședință extraordinară, asupra constituirii Comisiei locale de avizare integrată a documentațiilor de amenajare a teritoriului și a documentațiilor de urbanism a Municipiului […]
Video | Parcul fotovoltaic de la Teiuș va putea asigura o sustenabilitate energetică pentru zeci de mii de gospodării din județul Alba: ,,Unul dintre proiectele de referință pentru infrastructura energetică a României”
Parcul fotovoltaic de la Teiuș va putea asigura o sustenabilitate energetică pentru zeci de mii de gospodării din județul Alba: ,,Unul dintre proiectele de referință pentru infrastructura energetică a României” Sistemul de stocare a energiei electrice în baterii (BESS) de la Teiuș a fost finalizat și pus în funcțiune de Eurowind Energy România, prin compania […]
6 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
6 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează marți, 6 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]
