Editorial

70 de milioane de lei sprijin de la stat pentru promovarea firmelor la export

Ioana Oprean

Publicat

în

Prin Programul de promovare a exporturilor, gestionat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț şi Antreprenoriat aprobat de Guvern,  firmele private românești vor fi sprijinite de stat să participe la târguri internaționale, misiuni economice și să facă studii de piață, prin Programul de promovare a exporturilor cu un buget în limita a 70 de milioane de lei.

Bugetul total estimat al măsurilor de minimis pentru promovarea la export, pentru perioada 2019-2020, este de 105,8 milioane lei. Conform datelor oficiale, în 2018, programul a beneficiat de un buget de 48,9 milioane de lei, care a inclus participarea a 850 de firme la 59 târguri internaționale sub pavilion național și organizarea 15 misiuni economice, cu participarea a 150 de firme.

Cele trei scheme se referă la următoarele tipuri de acțiuni:

*participarea la târguri internaționale

*participarea la misiuni economice

*realizarea de studii de piață.

Conform reprezentanților ministerului pentru IMM-uri, firmele din România au nevoie să se dezvolte prin ieșirea pe piețele internaționale de export, “piețe emergente din afara Uniunii Europene cu produse competitive și cu valoare adăugată mare”.

Ministerul pentru Mediul de Afaceri argumentează, de asemenea, că de 4 ani, de când operatorii economici au fost stimulați cu fonduri de la bugetul de stat pentru promovarea exportului pe piețele externe, a crescut ritmul de creștere al volumului de export al României:

* 2015 +4,1%

* 2016 +5,1%

* 2017 +9,2%

* 2018 +8,1%.

Sursa: legestart.ro, startupcafe.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Editorial

Editorial

Comunicat de presă – 17 iulie 2026: Lansare proiect „Dezvoltarea activității societății Jolycar SRL”

Dana Opruta

Publicat

în

16.07.2026 Comunicat lansare proiect DEZVOLTAREA ACTIVITĂȚII SOCIETĂȚII JOLYCAR SRL   Scopul proiectului: îmbunătățirea competitivității intreprinderii JOLYCAR SRL prin realizarea unei investiții în domeniul întreținerii și reparării autovehiculelor prin achizitionarea de active corporale și/sau necorporale și servicii. Beneficiar: JOLYCAR SRL Perioada de implementare: 11.06.2026 – 10.06.2029 Valoarea totală a proiectului (Lei): 1.672.516,13    Valoarea cofinanțării UE […]

Citește mai mult

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ioana Oprean

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Citește mai mult

Editorial

Studiu sociologic. România și criza migrației: Cum a evoluat această problemă de-a lungul timpului

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Problema migrației a fost, dintotdeauna, una dintre efectele negative ale complexului proces de globalizare. Astfel, una dintre cele mai teribile provocări pentru rurali și nu numai, o reprezintă fenomenul migrațional coordonat de factorii economici: migrația pentru muncă, din dorința unui viitor mai bun. Vom analiza această problemă, raportată atât la nivel internațional, analizând date statistice, […]

Citește mai mult