7 aprilie – Ziua mondială a sănătății. Tema din acest an, diabetul
Ziua mondială a sănătății se marchează în fiecare an, din 1950, la 7 aprilie, tema principală din 2016 fiind diabetul, o boală care afectează în mod direct milioane de oameni, la nivel global, mai ales în țările cu venituri mici și medii.
În 1948, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a găzduit prima întrunire la nivel mondial dedicată sănătății, în cadrul căreia s-a hotărât aniversarea, la 7 aprilie a Zilei mondiale a sănătății. OMS este o instituție specializată a Națiunilor Unite, fiind creată la 22 iulie 1946, cu sediul la Geneva.
Tema principală din 2016 a Zilei mondiale a sănătății este diabetul, o boală care afectează în mod direct milioane de oameni, la nivel global, mai ales în țările cu venituri mici și medii.
În fiecare an, Organizația Mondială a Sănătății anunță, cu mult timp înainte, o temă care acoperă un domeniu prioritar al sănătății publice și este de interes global. Pentru 2016, tema a fost anunțată cu prilejul Zilei mondiale de luptă împotriva diabetului zaharat, la 14 noiembrie 2015.
Diabetul este o boală cronică, care apare atunci când pancreasul nu produce suficientă insulină sau când organismul nu poate utiliza eficient insulina pe care o produce. Hiperglicemia sau nivelul ridicat de zahăr din sânge este un efect al diabetului zaharat necontrolat. De-a lungul timpului, diabetul poate afecta inima, vasele de sânge, ochii, rinichii și nervii.
Există două forme principale ale diabetului zaharat: de tip 1 și de tip 2. Diabetul tip 1 este caracterizat de lipsa totală a insulinei din organism, iar persoanele diagnosticate au nevoie de injecții cu insulină pentru a supraviețui.
Diabetul tip 2 este caracterizat prin prezența unei cantități mai mici de insulină decât este normal sau a unei cantități mai mari de insulină peste limita normală, dar pe care organismul nu o poate folosi din diverse motive. Persoanele cu diabet zaharat de tip 2, reprezintă aproximativ 90% din cazurile de diabet, acestea fiind de obicei supraponderali și sedentari, două condiții care cresc nevoile de insulină ale unei persoane. O dietă sănătoasă, activitatea fizică regulată, menținerea unei greutăți corporale normale și evitarea consumului de tutun pot preveni sau întârzia instalarea diabetului de tip 2. (V.N.)
Sursa Agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | La „Beach, Please Festival” 2025 s-a scandat „Ceaușescu! Ceaușescu”. IICMER: „Un gest profund îngrijorător”
La „Beach, Please Festival” 2025 s-a scandat „Ceaușescu! Ceaușescu”. IICMER: „Un gest profund îngrijorător” La „Beach, Please Festival” 2025, un festival dedicat adolescenților din România, desfășurat în perioada 9-13 iulie, la Costinești, a fost un moment în care publicul a scandat la unison „Ceaușescu! Ceaușescu!”. Gestul a generat o reacție din partea Institutului de Investigare […]
ADMITERE LICEU 2025 | Începe completarea fișelor de înscriere la liceu de către elevii care au susținut Evaluarea Națională
ADMITERE LICEU 2025 | Începe completarea fișelor de înscriere la liceu de către elevii care au susținut Evaluarea Națională De luni, 14 iulie 2025, va începe completarea fișelor de înscriere la liceu de către elevii care au susținut Evaluarea Națională. Citește și: ADMITERE LICEU 2025: Ierarhia mediilor din Alba și celelalte județe pentru înscrierea la […]
Simina Tănăsescu, noul președinte al Curții Constituționale a României: Trei noi judecători CCR au depus jurământul
Simina Tănăsescu, noul președinte al Curții Constituționale a României: Trei noi judecători CCR au depus jurământul Judecătoarea Simina Tănăsescu este noul președinte al Curții Constituționale a României (CCR). Simina Tănăsescu a fost consilier prezidențial și a fost numită de președintele Klaus Iohannis, în 2019, judecător la CCR. Citește și: FOTO | Fost expert juridic în echipa […]