Ştirea zilei
64% dintre medicii de familie din Alba și-au prelungit contractele cu CAS. Pacienții înscriși la ei vor primi trimiteri și rețete compensate
Casa de Asigurări de Sănătate a județului Alba a reușit să gestioneze situația tensionată provocată în aceste zile de refuzul unor medici de familie de a semna contractele adiționale cu scopul de a obține o finanțare mai mare de la Ministerul Sănătății, începând cu anul 2018.
Din cei 196 de medici de familie care aveau în contracte cu CAS Alba, și care au expirat la 31 decembrie 2017, au semnat actele adiționale de prelungire a acestor contracte un număr de 125 de medici, care înseamnă un procent de aproape 64 la sută din total.
CAS Alba a luat legătura cu majoritatea medicilor de familie din județ, în mod repetat, pentru discutarea problemelor cu care se confruntă și pentru a încheia aceste acte adiționale.
Întreaga disponibilitate a Casei de Asigurări a fost dovedită și în zilele din preajma sărbătorilor de iarnă, când până în data de 30 decembrie, seara, și în data de 3 ianuarie angajații noștri au fost pregătiți pentru a încheia actele adiționale în vederea prelungirii contractelor medicilor de familie pentru 2018, pentru cei care ne-au solicitat acest lucru.
CAS Alba consideră regretabilă decizia unor organisme ale medicilor de familie de a îndemna la nesemnarea actelor adiţionale de prelungire a contractelor de furnizare de servicii de asistenţă medicală primară aflate deja în derulare cu casele de asigurări de sănătate. Interesul pacienţilor este primordial, iar apelarea la un asemenea protest, ca mijloc de presiune în cursul unor negocieri, induce tensiune și neliniște în rândul asiguraților din sistemul de sănătate din România.
În aceste condiții, CAS Alba reamintește asiguraților că au următoarele drepturi:
- să aleagă furnizorul de servicii medicale, precum şi casa de asigurări de sănătate la care se asigura, în condiţiile prezenţei legi şi a contractului-cadru;
- să fie înscrişi pe lista unui medic de familie pe care îl solicită, dacă îndeplinesc toate condiţiile prezenţei legi, suportând cheltuielile de transport dacă opţiunea este pentru un medic din altă localitate;
- să îşi schimbe medicul de familie ales numai după expirarea a cel puţin 6 luni de la data înscrierii pe listele acestuia;
- să beneficieze de servicii medicale, medicamente, materiale sanitare şi dispozitive medicale în mod nediscriminatoriu, în condiţiile legii;
- să efectueze controale profilactice, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru; f) să beneficieze de servicii de asistenţă medicală preventivă şi de promovare a sănătăţii, inclusiv pentru depistarea precoce a bolilor;
- să beneficieze de servicii medicale în ambulatorii şi în spitale aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate;
- să beneficieze de servicii medicale de urgenţă;
- să beneficieze de unele servicii de asistenta stomatologică; j) să beneficieze de tratament fizioterapeutic şi de recuperare;
- să beneficieze de dispozitive medicale;
- să beneficieze de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu; m) să li se garanteze confidenţialitatea privind datele, în special în ceea ce priveşte diagnosticul şi tratamentul;
- să aibă dreptul la informaţie în cazul tratamentelor medicale;
- să beneficieze de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate în condiţiile legii.
Toți asigurații ai căror medici de familie nu au semnat prelungirea contractelor cu CAS Alba se pot adresa, în caz de urgențe, spitalelor din orașele de reședință sau din apropierea localităților rurale de reședință. Mă refer în special la asigurații din zona Munților Apuseni, care se pot adresa spitalelor din Cîmpeni și Abrud. Toate cazurile urgente vor fi rezolvate, astfel încât asigurații noștri să resimtă cât mai puțin situația nedorită provocată de protestul unora dintre medicii de familie.
Ec. Silvia PUIE, președinte, director general CAS Alba

Ştirea zilei
Accident rutier pe Valea Oltului: O femeie și un copil de numai 7 ani, răniți, în urma unei coliziuni frontale între o mașină și un autocamion
Accident rutier pe Valea Oltului: O femeie și un copil de numai 7 ani, răniți, în urma unei coliziuni frontale între o mașină și un autocamion
Un accident rutier a avut loc în cursul zilei de luni, 23 mai, pe Valea Oltului, unde un autoturism și un autocamion s-au ciocnit frontal. În urma evenimentului rutier, o femeie și un copil de 7 ani au fost răniți.
„Pe Drumul Naţional 7, la km 191+360 m, în localitatea Seaca, a avut loc un eveniment rutier în care este implicat un autoturism şi un autocamion, fiind vorba de o coliziune frontală. În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a două persoane”, a transmis purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, Cătălina Cimpoeru.
Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, una dintre victime a rămas încarcerată în autoturism, pentru scoaterea ei intervenind echipajul de descarcerare.
„În urma impactului au rezultat două victime, din care o femeie încarcerată şi un copil de aproximativ 7 ani, scos din autoturism de persoane care se aflau la faţa locului. Femeia a fost extrasă şi predată echipajul SAJ de la faţa locului, pentru a fi evaluată. Acesta este conştientă, însă prezintă multiple fracturi la nivelul membrelor inferioare”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger.
Traficul în zonă este blocat pe ambele sensuri de mers, poliţiştii Serviciului Rutier cercetând zona pentru a stabili cu exactitate cauza producerii evenimentului.
Ştirea zilei
ALERTĂ| Primul român CONFIRMAT cu variola maimuței: Unde se afla
Primul român CONFIRMAT cu variola maimuței: Unde se afla
Un prim cetățean român a fost diagnosticat cu variola maimuței. Este vorba despre un bărbat care trăiește în Marea Britanie și a fost diagnosticat în Grecia, acolo unde plecase în vacanță.
Bărbatul infectat cu variola maimuței a prezentat febră mare acum câteva zile împreună cu o erupție cutanată pe partea superioară și inferioară a corpului. Imediat, suspiciunea a fost de variolă a maimuței și autoritățile sanitare din Kefalonia au intrat în alertă; în primul rând la hotel, apoi la spital. Prietena bărbatului este suspectă și ea, este internată în spital, dar deocamdată nu are simptome.
„Nu avem alte cazuri, dar din păcate, vă anunț în exclusivitate, avem primul caz de lepră în Grecia! Primul caz de lepră în Grecia a fost anunțat oficial, acum o oră, de Ministerul Sănătății de la noi”, a declarat medicul Nikos Koudounis, duminică seara, la Digi24.
Ştirea zilei
FOTO| Președinta Ungariei, poză în Alba pe Piatra Secuiului, cu borna vopsită în culorile naţionale maghiare
Președinta Ungariei, poză în Alba pe Piatra Secuiului, cu borna vopsită în culorile naţionale maghiare
În cursul zilei de ieri, 21 mai, președinta Ungariei, Novák Katalin, s-a pozat cu o bornă vopsită în culorile Ungariei de pe muntele Piatra Secuiului, în județul Alba.
Katalin Novak s-a fotografiat cu una din cele două borne de pe munte, vopsită în culorile naţionale maghiare. Piatra Secuiului este o destinaţie turistică foarte cunoscută, bornele de pe culmea montană fiind de zeci de ani în centrul unei dispute între români şi maghiari.
Sunt vopsite periodic, fie în culorile naţionale ale României, fie în cele ale Ungariei.
Cu această ocazie, Katalin Novak a prezentat şi o diplomă scrisă în limba maghiară care atestă faptul că a escaladat vârful românesc de 1130 de metri şi transmis mesajul: ”Am ajuns pe vârf, la 1130 metri.
CITEȘTE ȘI: Senatorul PSD Călin Matieș a pus o imagine înrămată cu Avram Iancu, la baza statuii principelui transilvănean Gábor Bethlen, de Ziua Unităţii Reformate Maghiare
M-am simţit bine să fac drumeţii după sărbătoarea comună”. În prima parte a zilei, preşedinta Ungariei a participat, la Alba Iulia, la sărbătoarea dedicată marcării a 400 de ani de la înfiinţarea de către principele Bethlen Gabor, a Colegiului Reformat din oraş.
În Cetatea Alba Iulia a fost dezvelită şi o statuie a fostului principe al Transilvaniei. Într-un mesaj transmis de agenţia de presă Hirado, şefa statului maghiar îi dă şi o replică ministrului român de Externe, Bogdan Aurescu, care sancţionase o declaraţie anterioară a Katalinei Novak, potrivit căreia prioritatea ei este să reprezinte ”toţi maghiarii, indiferent dacă trăiesc înăuntrul sau în afara graniţelor”. „Potrivit dreptului internaţional, un stat nu poate să îşi aroge drepturi de orice fel în raport cu cetăţenii altui stat”, a reacţionat atunci MAE, printr-un comunicat. Katalin Novak a mai declarat că ”nu vom tăia niciodată cordonul ombilical dintre patria-mamă şi maghiarii care au ajuns să trăiască în afara graniţelor Ungariei, şi nici nu vom permite, niciodată, ca acesta să fie tăiat”.
-
Actualitateacum 20 de ore
Vitaminele care țin departe răcelile, gripele şi virozele: Ce se recomandă pentru întărirea sistemului imunitar
-
Ştirea zileiacum 17 ore
FOTO| Președinta Ungariei, poză în Alba pe Piatra Secuiului, cu borna vopsită în culorile naţionale maghiare
-
Sportacum 20 de ore
Liga a 4-a, etapa a 28-a: remiză spectaculoasă la Șugag, Hidromecanica – CS Zlatna 3-3
-
Sportacum 22 de ore
FOTO: echipa Colegiului Național „IM Clain” Blaj, vicecampioană națională la ONSS, volei feminin, licee
-
Sportacum 20 de ore
CSȘ Blaj a terminat pe locul 5 la volei juniori, iar Tudor Balu – desemnat MVP-ul turneului din Sala „Timotei Cipariu”
-
Sportacum 17 ore
FOTO: LPS Alba Iulia, campioană națională la ONSS, baschet feminin, gimnazial | Aur dedicat memoriei lui Nicușor Marcu!
-
Ştirea zileiacum 18 ore
UPDATE FOTO| Bărbat din Alba, dat DISPĂRUT de familie, a fost găsit inconștient într-o grădină, de către un câine de salvare
-
Actualitateacum 24 de ore
22 mai 2022, COVID-19 în Alba. 5 noi infectări și niciun deces, în ultimele 24 de ore, în județ
-
Actualitateacum 18 ore
Traian Băsescu ar fi făcut accident de mașină, în București: Ce rezultat a dat aparatul etilotest
-
Actualitateacum 15 ore
Ministrul Educației: „Nu mai trebuie să ne concentrăm pe evaluarea cunoștințelor, pe memorarea informației”
-
Actualitateacum 16 ore
Țara noastră a urcat pe locul șase în clasamentul producătorilor de vin din Europa
-
Actualitateacum 15 ore
Alexandru Rafila, despre variola maimuței: „Nici vorbă să fie o pandemie. Riscul de infecție este mic”