6 august| Ziua Minerului, care marchează sacrificiile și lupta ortacilor predecesori, pentru condiții de lucru omenești
Ziua Minerului – 6 august – este în primul rând una a recunoștinței, fiindcă marchează sacrificiile și lupta ortacilor predecesori, pentru condiții de lucru omenești. Lor le mulțumim și datorită lor mineritul a devenit azi o ocupație mai puțin periculoasă și remunerată decent.
Conducerea executivă și Consiliul de Administrație al Cupru Min mulțumesc celor care sunt și au fost salariați ai societății, pentru munca lor dedicată! Fără ei compania n-ar fi reușit să parcurgă momentele complicate din ultimul an, să atingă performanțele cu care se mândrește și să-și mențină producția dezvoltată la cel mai mare zăcământ de cupru din țară.
Datorită lor am reușit să investim în retehnologizare și în automatizarea proceselor. Cupru Min a investit exclusiv din banii proprii, fără credite bancare, reușind să fie o societate cu zero datorii. Sunt performanțele recente cu care ne mândrim, după 44 de ani de activitate, împliniți anul acesta.
”Iarna blândă, prețul mondial avantajos al cuprului dar și pandemia, care doar ne-a dat târcoale, sunt semnele că Sf. Varvara, patroana minerilor, îi ocrotește pe cei curați la suflet. Ne bucurăm că avem bogățiile pe care le știm să le exploatăm.
Încercăm să fim la fel de buni precum cei care nu mai sunt printre noi și să arătăm că mineritul are perspective, în ciuda rezervelor mai sărace. Pe de altă parte, nu ne putem veseli minerește când vedem ape învolburate și dramele oamenilor din Apuseni, pe cei care și-au pierdut locul de muncă sau agoniseala ”, le transmite colegilor de muncă, directorul Cupru Min, Tiberiu Rațiu.
Președintele Consiliului de Administrație al companiei, Adrian Oprițescu afirmă că: ”Ziua Minerului găsește Cupru Min Abrud, în aceste vremuri dificile pentru întreaga lume, ca o companie națională de succes, responsabilă cu angajații săi și cu comunitatea.
Ca inginer minier le mulțumesc ortacilor din Roșia Poieni dar și celorlalți angajați, în numele Consiliului de Administrație, fiindcă ei sunt și rămân prima resursă a companiei.”
Ziua Minerului se bazează pe două borne istorice. Prima este greva din Valea Jiului, în 5-6 august 1929, declanșată în urma conflictului de muncă referitor la revendicările ortacilor: ziua de lucru de 8 opt ore, mărirea salariilor cu 40% și revizuirea pe categorii, distribuirea retroactivă a unui procent de 15% din veniturile societăţii.
Greva a degenerat în violențe și deschiderea focului de către jandarmi și grăniceri, soldată cu moartea a 22 de mineri și rănirea altor circa 150.
Al 2-lea reper este revolta din aceeași Valea Jiului, în 1-3 august 1977, cu 35.000 de mineri în grevă, considerată cea mai mare acţiune revendicativă a muncitorilor, în regimul comunist.
Ziua Minerului este marcată tradițional sub auspiciile Sf.Varvara, mucenița protectoare a ortacilor (dar și patroana spirituală geologilor, arhitecţilor şi a geniștilor).
De Ziua Minerului, conducerea Cupru Min dorește tuturor ortacilor din România sănătate și la mulți ani! Noroc bun și s-auzim de bine!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții riști să rămâi repetent
Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții riști să rămâi repetent În perioada 7-18 iulie 2025, potrivit unei adrese trimise inspectoratelor şcolare de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, vor avea loc examenele de corigenţă pentru elevii […]
Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare
Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare Vremurile vor fi mai grele decât ne aşteptam. Premierul Ilie Bolojan a anunţat oficial măsurile de austeritate: vom avea două cote de TVA, ambele mai mari […]
ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat?
ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat? Guvernul României propune modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), prevăzute în Codul fiscal. În urma acestor modificări, unii români […]