6-10 august 2014: A IV-a ediție a Festivalului Internaţional de Folclor de la Aiud
Festivalul Internaţional de Folclor de la Aiud, care adună an de an ansambluri folclorice din toată lumea, a ajuns la cea de-a IV-a ediţie. Evenimentul va avea loc în perioada 6 – 10 august 2014, în Piaţa Dr. “Constantin Hagea” din municipiu.
”Cele 15 ţări prezente la precedentele trei ediţii ale festivalului, care au avut loc până în prezent, au descoperit în Aiud o atmosferă culturală de excepţie, alături de o comunitate foarte deschisă şi primitoare. O comunitate care se mândreşte cu acest eveniment şi îl consideră emblematic pentru tot ceea ce înseamnă promovarea valorilor culturale şi artistice ale fiecărei ţări”, precizează reprezentantul Primăriei Aiud.
De-a lungul timpului, festivalul a implicat un număr de 40 de ansambluri folclorice din 15 ţări: Bosnia, Bulgaria, Estonia, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Polonia, Portugalia, România, Rusia, Serbia, Turcia , Ucraina, Ungaria.
Iniţiativa de a organiza acest festival a venit din partea ansamblului folcloric „Doina Aiudului”, care a participat și participă la numeroase festivaluri internaţionale în întreaga Europă, ideea de a transmite şi de a promova multiculturalismul fiind îmbrăţişată atât de către primarul municipiului Aiud, cât şi de Consiliul Local al municipiului Aiud, respectiv Consiliul Județean Alba, care au făcut posibilă organizarea tuturor edițiilor.
La ediția din acest an vor participa ansambluri folclorice din: România, Cipru de Nord, Egipt, Georgia, Grecia, Macedonia, Muntenegru, Serbia, Spania și Ucraina.
Pe parcursul celor 5 zile de sărbătoare, programul este variat. Toate ansamblurile folclorice din străinătate vor evolua pe scenă în fiecare seară, începând de joi, 7 august, până duminică 10 august, între orele 20.00 – 23.00, ziua de miercuri fiind rezervată în exclusivitate ansamblurilor folclorice aparţinând localităţilor care compun Microregiunea „Alba de Jos”.
În ultima zi de spectacol, adică duminică, începând cu ora 16.00, va avea loc deja tradiţionala „Paradă a portului popular”, un moment excepţional, în care tot oraşul va putea admira porturile şi obiceiurile pregătite de fiecare ansamblu care participă la festival.
Ca element inedit, în anul acesta publicul va avea prilejul să asiste la un recital extraordinar susţinut de grupul de flamenco Ana Gonzalez & Joaquin Linera (Andaluzia, Spania), care va începe duminică, 10 august, de la ora 19.00. Acest moment artistic unic face parte din seria de spectacole europene incluse în circuitul Festivalului „Sete Sóis Sete Luas”, din care municipiul Aiud face parte, la iniţiativa oraşului înfrăţit, Ponte de Sor (Portugalia).
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Prezența unui urs, semnalată în satul Căpâlna din comuna Săsciori: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă
Prezența unui urs, semnalată în satul Căpâlna din comuna Săsciori: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă Prezența unui urs a fost semnalată în comuna Săsciori, satul Căpâlna, miercuri, 21 octombrie 2026. Un echipaj de jandarmi se deplasează la fața locului, iar locuitorii din zonă au primit un mesaj RO-ALERT pentru prevenirea apariției […]
VIDEO | Accident rutier în Alba Iulia: O femeie a ajuns la spital după coliziunea dintre două mașini pe bl. Republicii
Accident rutier în Alba Iulia: O femeie a ajuns la spital după coliziunea dintre două mașini pe bl. Republicii Un accident rutier a avut loc miercuri seara, în jurul orei 19.30, pe bl. Republicii din Alba Iulia. O femeie a ajuns la spital după coliziunea dintre două mașini. Detașamentul de pompieri Alba Iulia a intervenit […]
Câlnic: Rețeaua electrică din centrul comunei va fi îngropată odată cu modernizarea intersecției dintre DJ 106F și DJ 670C
Câlnic: Rețeaua electrică din centrul comunei va fi îngropată odată cu modernizarea intersecției dintre DJ 106F și DJ 670C Rețeaua electrică aeriană din zona centrală a comunei Câlnic urmează să fie înlocuită cu cabluri îngropate, odată cu modernizarea intersecției dintre DJ 106F și DJ 670C. Distribuție Energie Electrică România (DEER) – Sucursala Alba caută o […]
