34 de cetățeni români expulzați înapoi în România. Din ce cauză îi dă afară Marea Britanie
Un zbor charter a fost organizat de autoritățile din Marea Britanie, astăzi, 4 februarie, pentru a fi transportați 34 de cetățeni români, care au fost expulzați din această țară, confrom legislației proprii, în materia imigrării.
„Pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” București, persoanelor respective li se vor efectua formalitățile de intrare în țară, de către polițiștii de frontieră.
Având în vedere că cei în cauză vin din Marea Britanie, stat care se află pe lista țărilor/zonelor cu risc epidemiologic ridicat, reprezentanţii Direcției de Sănătate Publică vor efectua triajul epidemiologic și vor lua măsurile prevăzute de lege.
Citește și: Drepturile părinţilor 2021: Concedii pentru creşterea şi îngrijirea copilului, indemnizaţii şi zile libere
Verificarea şi monitorizarea respectării, de către persoanele în cauză, a măsurilor dispuse se va realiza de organele de control.
Precizăm că persoanele în cauză nu au fost expulzate ca urmare a unor proceduri judiciare, precum transferul de persoane condamnate, pentru a finaliza pedepsele pe teritoriul României sau extrădarea unor persoane urmărite de autoritățile române”, se arată într-un comunicat de presă.
Sursă: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă Postul Nașterii Domnului începe pe 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Timp de 40 de zile, credincioșii ortodocși sunt chemați să respecte restricții alimentare, să intensifice rugăciunea și să […]
Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire
Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]
E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat
E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat Un număr de 61.181 de firme au fost radiate la nivel național în perioada ianuarie-septembrie 2026, în scădere cu 2,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Oficiului […]
