29 octombrie: “Treasure Hunt” în Cetatea Alba Carolina – Liceenii sunt provocați să găsească indicii care alcătuiesc o poveste de Halloween plină de suspans
Interact Club Alba Iulia organizează, în preajma zilei de Halloween, proiectul intitulat “Treasure Hunt”, un proiect destinat tinerilor liceeni din judeţul Alba, în cadrul căruia participanţii, organizaţi pe echipe, vor parcurge anumite trasee, aparţinând Cetăţii Alba Carolina, cu ajutorul unor indicii scrise. Vânătoarea de comori va avea loc sâmbătă, 29 octombrie 2016, începând cu ora 16:30, punctul de întâlnire fiind Fântâna Arteziană.
În cadrul evenimentului, participanţii vor fi distribuiţi în echipe, iar, pe parcursul drumului spre mult râvnita comoară, vor fi puşi în situaţia de a rezolva anumite indicii care îi vor purta pe la diferite obiective turistice, pline de farmec şi mister, în concordanţă cu tematica abordată. Echipa care reuşeşte să desluşească toate indiciile şi să ajungă prima la locul în care a fost ascunsă comoara va fi desemnată câştigătoare şi va beneficia de un premiu special.
Tinerii sunt implicaţi, de regulă, în activităţi care se bazează pe munca individuală. Totuşi, lucrul în echipă contribuie mai semnificativ la dezvoltarea personală a adolescenţilor. De asemenea, trecând în grabă pe teritoriul Cetăţii, aceştia nu au timpul necesar de a observa detaliile, tainele şi adevărata frumuseţe din spatele fiecărui obiectiv turistic din oraşul în care locuiesc. Astfel, acest proiect îşi propune să dezvolte, într-un mod distractiv şi accesibil, capacitatea tinerilor de a lucra în echipă, dar şi spiritul competitiv, viteza de reacţie şi cunoştinţele fiindu-le puse la încercare de indicii care alcătuiesc o poveste de Halloween plină de suspans, ai cărei protagonişti sunt chiar participanţii la vânătoarea de comori. Finalul poveştii de groază va fi într-o locaţie de pomină, iar echipa va fi răsplătită conform aşteptărilor.
Acest proiect este organizat de membrii Clubului Interact Alba Iulia, în parteneriat cu Clubul Rotary Alba Iulia şi cu Clubul Rotary Alba Iulia Civitas Solis.
Persoană de contact proiect: Anghel Cristian, telefon 0733504033.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Cultură Educație
6-7 noiembrie 2026 | Skepsis va reprezenta Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia la cea de-a XX-a ediție a Galelor Teatrului Studențesc „Seri în Lumea Thaliei”
Skepsis va reprezenta Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia la cea de-a XX-a ediție a Galelor Teatrului Studențesc „Seri în Lumea Thaliei” Casa de Cultură a Studenților Ploiești, sub egida Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, organizează cea de-a XX-a ediție a Galelor Teatrului Studențesc „Seri în Lumea Thaliei”, eveniment care se va […]
Foto | Un stilus roman, martor al scrisului antic, exponatul lunii noiembrie la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia
Un stilus roman, martor al scrisului antic, exponatul lunii noiembrie la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia Un stilus roman, piesa propusă pentru a fi exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia a fost descoperită prin cercetare arheologică preventivă efectuată în zona vestică de extindere a Cimitirului Municipal (Maieri) […]
De la Noul Testament de la Bălgrad la nunțile princiare: 400 de ani de istorie, descoperiți în două noi expoziții la Palatul Principilor
De la Noul Testament de la Bălgrad la nunțile princiare: 400 de ani de istorie, descoperiți în două noi expoziții la Palatul Principilor Știati că prima traducere integrală a Noului Testament tipărită în limba română a apărut la Alba Iulia, în 1648 și că un exemplar original poate fi admirat acum la Palatul principilor din […]
