Actualitate

26 septembrie – Ziua Europeană a limbilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Pe continentul european, la 26 septembrie, se sărbătorește Ziua Europeană a limbilor.

ziua-europeana-a-limbilorCu acest prilej, este promovat interesul față de limbile străine și față de învățarea acestora în rândul adulților și al copiilor. Sunt sărbătorite nu numai limbile oficiale europene, ci și bogata moștenire de culturi și tradiții — o expresie vie a tuturor limbilor Europei. Acest eveniment reprezintă, în fiecare an, o ocazie pentru a evidenția avantajele învățării limbilor străine: descoperirea unor culturi noi, posibilitatea de a căpăta o perspectivă diferită asupra lumii și de a-i înțelege mai bine pe cei din jur. Cetățenii europeni sunt încurajați să învețe cât mai multe limbi, indiferent de vârstă, atât în școli cât și în afara lor.

Manifestările prevăzute cu această ocazie sunt numeroase, antrenând peste 800 000 de europeni. Programul activităților include jocuri și quiz-uri, serate literare, conferințe, mese rotunde, programe de radio și de televiziune pe tema politicii lingvistice, precum și numeroase concerte organizate în spații publice.

Pentru a marca Ziua Europeană a limbilor, în mai multe orașe din România au loc manifestări, pe parcursul unei săptămâni, culminând cu cele organizate la 26 septembrie. Spre exemplu, la 24 septembrie, Ziua europeană a limbilor va fi sărbătorită la Muzeul Național al Țăranului Român, sub forma unui târg lingvistic care cuprinde concursuri cu premii pentru participanți.

Totodată, filialele Institutului Cultural Român din străinătate organizează o serie de manifestări. De exemplu, ICR Bruxelles pregătește opt lecții demonstrative de limba română, la Institutul Goethe din Rotterdam, dedicate elevilor olandezi din ciclul gimnazial. La rândul său, ICR Varșovia organizează cursuri demonstrative de limba română, cultură și civilizație română via Skype, precum și pregătirea unui puzzle dedicat limbii române, oferit participanților la jocul urban de la Katowice și elevilor de la Varșovia, implicați în Ziua Europeană a limbilor.

La inițiativa Consiliului Europei, Ziua Europeană a limbilor este sărbătorită în fiecare an, din 2001, pe data de 26 septembrie. Scopul acestui eveniment este de a promova plurilingvismul, ca punte esențială de comunicare între popoare, dar și un instrument de interes turistic sau profesional. În plus, cunoașterea limbilor străine facilitează o mai bună înțelegere interculturală, fundamentul patrimoniului cultural european.

Anul 2001 a fost proclamat de către Consiliul Europei și Uniunea Europeană ”Anul European al limbilor”, conform http://edl.ecml.at/. Datorită succesului din 2001, data de 26 septembrie a fost declarată Ziua Europeană a limbilor. Tematica multilingvismului a devenit tot mai prezentă în dezbaterea europeană, în special din 2007, când a fost creat în cadrul Comisiei Europene portofoliul multilingvismului.

Sursa Agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăreste Ziarul Unirea pe ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Video | Imagini apocaliptice: Stațiunea Bușteni grav afectată de o viitură declanșată de o rupere de nori / „Va fi o zi lungă”

Ioana Oprean

Publicat

în

Imagini apocaliptice: Stațiunea Bușteni grav afectată de o viitură declanșată de o rupere de nori / „Va fi o zi lungă” O viitură puternică, declanșată de o rupere de nori în Munții Bucegi, a blocat complet stațiunea Bușteni și traficul pe DN 1. duminică, 19 iulie 2026. Pârâul Jepi s-a revărsat de pe versanți pe […]

Citește mai mult

Actualitate

20 iulie 2026 | Grevă de avertisment de proporții în sistemul sanitar din România: Care sunt serviciile medicale care vor fi asigurate în timpul protestului. Lista

Ioana Oprean

Publicat

în

Grevă de avertisment de proporții în sistemul sanitar din România: Care sunt serviciile medicale care vor fi asigurate în timpul protestului. Lista Luni, 20 iulie 2026, între orele 9:00 și 11:00, peste 50.000 de angajați din sistemul sanitar afiliați Federației SANITAS opresc lucrul într-o grevă de avertisment de proporții. Protestul reprezintă ultimul semnal de alarmă […]

Citește mai mult

Actualitate

Video | Barockada 2026 s-a încheiat la Alba Iulia în ropote de aplauze: Publicul din Catedrala Romano-Catolică, cucerit de excelența muzicii vechi

Ioana Oprean

Publicat

în

Barockada 2026 s-a încheiat la Alba Iulia în ropote de aplauze: Publicul din Catedrala Romano-Catolică, cucerit de excelența muzicii vechi Concertul final al Festivalului Internațional Barockada 2026, desfășurat în impunătoarea Catedrală Romano-Catolică „Sfântul Mihail” din Alba Iulia, a încheiat într-un mod spectaculos prima ediție a unui proiect cultural care și-a propus să readucă muzica veche […]

Citește mai mult