Rămâi conectat

Curier Județean

25 noiembrie 2021: La Sala Unirii va avea loc vernisajul expoziției „Din patrimoniul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia. Colecția Elie Bufnea”

Publicat

în

Pe parcursul celor 133 de ani de existență Muzeul Național al Unirii din Alba și-a mărit constant fondurile documentare prin achiziții de noi piese, dar și prin donații. Colecții particulare ori arhive personale au intrat în patrimoniul instituției albaiuliene la dorința expresă a posesorilor lor.

Un astfel de donator generos a fost și Elie Bufnea, care, în 1976, a ales ca documentele, ziarele și fotografiile adunate în perioada în care a făcut parte din cel de al doilea Corp al voluntarilor din Siberia, dar și cărțile ori manuscrisele scrise ulterior să fie păstrate la Muzeul Național al Unirii.

Elie Bufnea s-a născut în comuna Runc, judeţul Alba, la 22 august 1896. A urmat liceul evanghelic din Sibiu, aici intrând sub tutela profesorului Vasile Span. După moartea profesorului sibian s-a mutat în casa poetului Octavian Goga, împreună cu care, în 1915 va trece granița în România în încercarea de a scăpa de încorporare și pentru a-şi putea continua studiile.

Electrica Furnizare Discount

Intrarea României în război l-a surprins la Bucureşti, ca elev al Liceului „Gheorghe Lazăr”. După intrarea României în război s-a înscris voluntar în armata română, în Regimentul 13 Dorobanţi, în cadrul căruia luptă în bătăliile pentru apărarea Moldovei din vara anului 1917. După pacea de la Buftea-Bucureşti se hotărăşte să plece în Siberia, pentru a intra în Corpul Voluntarilor Români de acolo, în intenția de a lupta apoi pe frontul francez.

După nenumărate peripeţii, reuşeşte să ajungă la voluntarii români din Celeabinsk, fiind menționat în „tabloul ofițerilor Corpului Voluntarilor Români alcătuit în noiembrie 1918, ca sublocotenent. A fost ofițer de arme al Batalionului IV din Regimentul I Horea, în ianuarie 1919 fiind numit instructor al „Școlii Militare Române pentru pregătirea de ofițeri”, școală înființată în cadrul legiunii, pentru voluntarii români. S-a implicat direct în misiuni specifice împotriva bolșevicilor. Pentru modul în care și-a condus trupa, a fost decorat de amiralul Kolceak cu Ordinul Sf. Ana clasa a 3-a, cu săbii și lente. A fost inclus apoi printre membrii misiunii militare conduse de Victor Cădere pentru organizarea repatrierii voluntarilor, primind și o sarcină mai delicată, pe care a dus-o la bun sfârșit: repatrierea din Japonia a osemintelor fostului ambasador român Nicolae Xenopol, decedat în 18 decembrie 1917. A revenit în țară doar în 1921, după evacuarea tuturor voluntarilor legiunii.

Ca ofițer al Regimentului 13 Dorobanți s-a înscris la Facultatea de Drept din Iași, încheindu-și studiile în 1924. La 19 martie 1924 a fost primit în Baroul Ilfov, profesând ca „avocat pledant” până în 1948. În această perioadă a continuat să scrie în presă și să susțină conferințe legate de Legiunea Română din Siberia. În 1931 a publicat cea mai importantă carte a sa: Cruciați, tirani și bandiți. În Rusia Sovietelor (vol. I), În Siberia lui Kolceak (vol. II), un jurnal al evenimentelor trăite de la plecarea din România până la reîntoarcerea acasă. Experiența trăită în Japonia a fost povestită într-o altă carte – Pe drumuri japoneze (Siberia, Mandjuria, Japonia, Havai), editată în 1933.
În 1949, acuzat de colaborare cu rezistența anticomunistă din Munții Apuseni, a fost arestat și închis timp de șase ani la penitenciarul Jilava. După eliberare, în 1956, s-a angajat jurisconsult la Întreprinderea regională de Contractări și Achiziții din București, păstrând acest post până la 1 iunie 1968, când, ajuns la vârsta de 72 de ani, a solicitat pensionarea.

A murit cu aproape trei ani înainte de recâştigarea libertăţii românilor – 26 martie 1987 – suferind, prea mult, într-o Românie sleită, neputincioasă, incapabilă să mai redevină Mare !

În 1989, fiica lui Elie Bufnea a dăruit Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia ultimele fotografii surprinse în perioada în care tatăl său s-a aflat în Corpul Voluntarilor Români din Rusia, un manuscris, dar și decorațiile acestuia: Crucea de Război 1916-1918, Ordinul Steaua României și medalia Ferdinand.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.

Evenimentul va fi transmis on-line pe pagina de Facebook a Muzeului Național al Unirii Alba Iulia – www.facebook.com/muzeulnationalaluniriialbaiulia

Publicitate

Curier Județean

ITM Alba: Amenzi de 16.000 de lei și 6 avertismente, în perioada 29 noiembrie-3 decembrie 2021. Ce deficiențe au găsit inspectorii

Publicat

în

ITM Alba: Amenzi de 16.000 de lei și 6 avertismente, în perioada 29 noiembrie-3 decembrie 2021. Ce deficiențe au găsit inspectorii

Prin Programul cadru de acţiuni al I.T.M. Alba pentru anul 2021, aprobat de către conducerea Inspecţiei Muncii, s-a stabilit că unul dintre obiectivele prioritare ale activităţii inspectoratului îl reprezintă combaterea muncii nedeclarate, în vederea descurajării şi a diminuării acestui fenomen care, în fapt, reprezintă tot o formă de evaziune fiscală.

Activitatea zilnică  a  inspectorilor de muncă a vizat, cu prioritate, sancţionarea muncii nedeclarate, rezultatele controalelor efectuate fiind comunicate, zilnic, către Inspecţia Muncii.

Rezultatele obţinute la nivelul judeţului Alba, în perioada 29.11.-03.12.2021, în  activitatea de control, sunt redate mai jos.

Electrica Furnizare Discount

În domeniul relaţiilor de muncă:

Total unităţi controlate:   8

Numar de salariați ai angajatorilor controlați: 1990

                  Din care – femei :    911

Număr deficienţe constatate:      19

       Principalele deficienţe constatate în controale :

  • neplata orelor suplimentare și neacordarea concediilor legale de odihnă, anuale;
  • neacordarea repausului săptămânal și a sporului aferent;
  • neconducerea corectă a evidenţei timpului lucrat;

      În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:

Nr. total unităţi controlate:      9

Număr deficienţe constatate:  17

Număr de măsuri dispuse  :     17

Angajatori sancționați:              6

Nr. sancţiuni aplicate: –    8

                                   –     6  avertismente;

                                   –     2  amenzi in valoare de 16.000 lei.

Nr.evenimente in curs de cercetare : 3

              Principalele deficienţe stabilite în controale :

  • Lipsa fișelor de aptitudini eliberate în urma examinării medicale la angajare și/sau periodică a lucrătorilor.
  • Lipsa evaluarii riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională pentru activitățile desfășurate.
  • Lipsa autorizării inițiale și a verificărilor periodice a echipamentelor tehnice supuse reglementărilor ISCIR.
  • Lipsa instruirii periodice a lucrătorilor.
  • Organizarea necorespunzătoare a activității la nivelul unităților, conform noilor reglementari din H.G. nr. 955/2010 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006.
  • Lipsa instrucțiunilor proprii de securitate a muncii pentru activitățile desfășurate.
  • Desfășurarea activității fără efectuarea examenului medical la angajare și/sau periodic a lucrătorilor.

Citește mai mult

Curier Județean

Dosar penal pentru un bărbat din Alba care și-a agresat soția: A fost emis și un ordin de protecție

Publicat

în

Dosar penal pentru un bărbat din Alba care și-a agresat soția: A fost emis și un ordin de protecție

Polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Câmpeni au emis un ordin de protecție provizoriu față de un bărbat care și-ar fi agresat soția. Bărbatul s-a ales cu dosar penal, pentru violență în familie.

La data de 5 decembrie 2021, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Câmpeni au fost sesizați, de către o femeie, de 37 de ani, din comuna Bistra, cu privire la faptul că ar fi fost agresată de către soț.

În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, față de bărbatul, de 47 de ani, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile.

Electrica Furnizare Discount

Pe numele său, a fost întocmit dosar penal, pentru violență în familie.

Citește mai mult

Curier Județean

PESTE 460 de amenzi și 6 vitezomani lăsați fără permis, bilanțul unei actiuni a polițiștilor din Alba pentru combaterea excesului de viteză

Publicat

în

PESTE 460 de amenzi și 6 vitezomani lăsați fără permis, bilanțul unei actiuni a polițiștilor din Alba pentru combaterea excesului de viteză

Poliţiştii din judeţul Alba au aplicat peste 460 de amenzi şi au reţinut 17 permise de conducere în cadrul unei acţiuni de creştere a siguranţei rutiere, care s-a desfăşurat în săptămâna trecută.

În perioada 4- 5 decembrie 2021, poliţiştii rutieri din judeţul Alba, sprijiniţi de poliţiştii de ordine publică, au desfăşurat o acţiune care a avut ca scop creşterea siguranței rutiere, urmărindu-se, în principal, combaterea excesului de viteză.

Poliţiştii au constatat şi sancţionat 462 de abateri de natură contravenţională, din care 281 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar restul pentru alte abateri de la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice.

Electrica Furnizare Discount

Au fost reţinute 17 de permise de conducere, din care 6 pentru depășirea cu peste 50 de kilometri/oră a limitei legale de viteză, au fost retrase 10 certificate de înmatriculare și au fost constatate 8 infracțiuni la regimul rutier.

Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare