22 Februarie: Oaia Dolly, prima clonă. Anunţul care a uimit şi revoltat o lume întreagă
22 Februarie: Oaia Dolly, prima clonă. Anunţul care a uimit şi revoltat o lume întreagă
Într-o 22 februarie, anul 1997, la Roslin, în Scoția, oamenii de știință anunțau că au reușit să cloneze un mamifer, o oaie pe care au botezat-o Dolly. Cea mai faimoasă oaie din lume, Dolly, născută, de fapt, cu câteva luni în urmă, pe 5 iulie 1996, a reprezentat prima clonare reușită a unui mamifer dintr-o celulă somatică adultă, prin procedeul de transfer nuclear.
Clonarea a fost realizată de Ian Wilmut, Keith Campbell și colegii lor de la Institutul Roslin, în apropiere de Edinburgh, Scoția, după o serie de 276 de încercări nereușite. Numită mai întâi cu codul „6LL3”, prima oaie clonată a fost botezată apoi cu prenumele cântăreței și actriței Dolly Parton, la sugestia crescătorilor de ovine care au sprijinit acest proiect.
Profesorul Ian Wilmut a transferat nuclee, provenite din glanda mamara a unei oi mature, în ovulele unei oi din alta rasă. Din 277 de transferuri s-au obținut 29 de embrioni, care au ajuns în faza de blastocist. Dupa 148 de zile, din singurul embrion, care a supraviețuit dupa implantare, s-a născut oaia Dolly.
Această realizare a fost capitală pentru evoluția acestor experimente, pentru că nu s-au mai folosit nuclee de embrioni, ci celule de la un organism adult. După nașterea lui Dolly, cercetarea în domeniul clonării a evoluat mult. În 1998, s-a anunțat nașterea a două vaci și obținerea a 20 de copii de șoareci. Dolly a trăit până la vârstă de șase ani, până la 14 februarie 2003, când a fost eutanasiată pentru că suferea de artrită și de cancer pulmonary. Dolly a fost împăiată și este în prezent expusă la Muzeul Regal Edinburgh.
Clonarea a avut susțînători doar atâta timp cât a fost prezentată că un experiment genetic și cât nu s-a pus problema de a se face același lucru și în cazul oamenilor. În momentul în care cei mai curajoși dintre geneticieni au adus în discuție clonarea umană, numărul oponenților a crescut continuu, iar guvernele mai multor state au interzis prin lege această posibilă încercare. Printr-o decizie a UNESCO, din 1997, s-a interzis in spațiul european clonarea reproductivă umană.
Parlamentul României a ratificat, la 22 februarie 2001, conform Constituției României, art.74, alin.2, Convenția Europeană pentru protecția drepturilor omului și a demnității ființei umane, față de aplicațiile biologiei și medicinei.
sursa: magicfm.ro
foto: wikipedia.org
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții riști să rămâi repetent
Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții riști să rămâi repetent În perioada 7-18 iulie 2025, potrivit unei adrese trimise inspectoratelor şcolare de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, vor avea loc examenele de corigenţă pentru elevii […]
Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare
Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare Vremurile vor fi mai grele decât ne aşteptam. Premierul Ilie Bolojan a anunţat oficial măsurile de austeritate: vom avea două cote de TVA, ambele mai mari […]
ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat?
ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat? Guvernul României propune modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), prevăzute în Codul fiscal. În urma acestor modificări, unii români […]