20-22 iunie: PROGRAM extraordinar la FESTIVALUL CETĂȚILOR DACICE. Ighiul devine un uriaș câmp de luptă
FESTIVALUL CETĂȚILOR DACICE 2014 aduce la Ighiu spectacol, umor și istorie în zilele de 20-22 iunie. PROGRAMUL cuprinde vernisaje, lupte daco-romane, scene de luptă, târguri, cascadorii ecvestre, parade, ritualuri, expoziții, parade, dansuri și nu în ultimul rând întreceri între cele cinci echipe angrenate în concurs. Este de precizat că festivalul aduce la Ighiu un număr record de reenactori, și în premieră o bătălie pe timp de noapte.
La Festivalul Cetăţilor Dacice, Ighiul va deveni un uriaş câmp de luptă între daci şi romani, în sensul că va avea loc una dintre cele mai ample reconstituiri de bătălii daco-romane din câte s-au văzut până acum în România. Vor intra în luptă daci şi romani care fac parte din trupe de reenactment din România şi din Europa. De asemenea vor avea loc spectacole autentice cu îmblânzitori de vulturi al căror zbor vor tăia cerul de deasupra Ighiului.
Un eveniment aparte în cadrul festivalului sunt tradiţionalele întreceri Dacice. Echipe de feciori din cele cinci cetăţi dacice ale judeţului (Cetatea de Baltă, Cricău, Cugir, Ighiu, Săsciori) se întrec în probe pline de culoare şi umor, pentru câştigarea celebrelor întreceri dacice.
Ca în fiecare an se vor folosi arme reale iar întreaga competiţie va fi comentată de un prezentator de notorietate din showbiz-ul românesc, în acest an, Marius Vintilă.
Probele care sunt cât se poate de antrenante sunt “Arcul Viteazului”, “Rapid şi puternic”, “Suliţaşul cetăţii”, “Cel mai iute de picior”, “Braţul de Fier”, “Luptătorul”, “Îndemânare şi curaj”, “Să ne unim forţele”, “Voinicul din Cetate”, “Cărăuşii Cetăţii”.
Terra Dacica Aeterna
A fost înfiinţată în iunie 2007, la Cluj-Napoca și prezintă costumaţie şi armament specifice celor din secolele I-II d.Hr. Asociaţia Terra Dacica Aeterna este o premieră în spaţiul românesc, în ceea ce priveşte recrearea cât mai fidelă a unor fragmente din viaţa cotidiană, civilă şi militară a civilizaţiilor dacică şi romană. Din 2007 și până azi a avut peste 130 de participări la manifestări specifice. Este prima asociație din lume care reconstituie pe baze științifice aspecte ale civilizației dacice și sarmatice. Totodată, e prima asociație din România care a introdus conceptul „lecția de istorie vie”. Este prima asociație care a construit un atelier de arheologie experimentală daco-romană, în care se produc obiecte, se experimentează tehnici antice. Grupul participă de șapte ani la evenimente internaționale dedicate istoriei antice și colaborează cu o serie de grupuri similare din Europa și SUA.
Legiunea a XIII-a Gemina de la Apulum & Lupii Apoulonului
Legiunea a XIII-a Gemina e o trupă de reenactment, constituită în 2012, în urma câştigării unui proiect derulat de Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia. Rolurile „militare” sunt îndeplinite de 45 voluntari. Scopurile principale ale trupei sunt conştientizarea de către publicul larg a valorii patrimoniului antic aflat în judeţul Alba şi în municipiul Alba Iulia, precum şi promovarea turistică a zonei. Cele mai importante prezenţe ale „Gărzii de la Apulum” au fost la Alba Iulia, Cluj și București, prin spectacole în cadrul unor evenimente și târguri cu specific turistic.
Cât despre Lupii Apoulonului, aceștia constituie trupele de daci. Lupii Apoulonului sunt parte a unui proiect în plină desfăşurare, iniţiat de Muzeul Naţional al Unirii. Aduc istora aproape de public, prin prezentare de echipamente antice, demonstrații militare și tactice, ateliere de meșteșuguri și jocuri pentru copii. Compusă din voluntari, trupa adună la un loc elevi, studenţi, oameni simpli, dar şi specialişti, uniţi de pasiunea pentru istorie antică, într-o încercare mai puţin convenţională de a redescoperi frumuseţea istoriei. Grupul de reenactment dacic denumit Lupii Apoulonului reconstituie războinici daci din zona cetăţii de la Apoulon, așadar din apropierea noastră, de la Piatra Craivii, din perioada de efervescenţă a civilizaţiei dacice.
Goth’s Village Association of Maslomecz
Hellas Barbarians & Roma Association
Grup de reenactment al anilor 1-3 î.Hr., Asociația PRO Antica vine din Polonia și e o legiune romană care are ca scop păstrarea şi înţelegerea vieţii romanilor. Scopul asociaţiei este de promovare a civilizaţiei romane şi de a arăta impactul ei asupra istoriei. Membrii asociaţiei provin din diferite culturi și se dedică arheologiei experimentale. Asociaţia întreprinde o serie de activităţi precum: reconstituiri ale taberelor de legionari, demonstraţii de lupte, gastronomie romană, lecţii pentru copii, toate având ca temă Roma antică.
Legio I Italica & Cohors Thracum
Trupele sosesc din Bulgaria și vor fi compuse din legionari, soldați, meșteșugari și sclavi. Vor readuce în mijlocul publicului de la Ighiu vechile meșteșuguri, ateliere de olărit și de prelucrare a fierului. De asemenea, vor organiza manevre militare, marșuri și exerciții de luptă.
Lupii Daciei & Cohors III Campestris din Zalău
Vor prezenta echipamente antice romane și dacice, vor reconstitui manevre militare ale armatei romane și ale triburilor de daci liberi, aliați cu războinici germanici și sarmați. Totodată, îi vor implica pe spectatori în etapele de antrenament și vor pune la cale scene de luptă dintre cohorta romană și triburile de daci.
Nimfele Daciei
Nimfele Daciei vin de la Zalău și sunt un grup de dans care evocă atmosfera antichității din Dacia Carpathica. Prin dans si teatru, grupul contribuie la promovarea sitului arheologic de la Porolissum și a Festivalului Roman de la Zalău. Fetele au participat an de an la festivalul „Natale di Roma”, precum și în alte festivaluri și proiecte importante. Cât despre costumele lor, putem spune că respectă întru totul vestimentația femeilor dace, așa cum e evidențiată cel puțin pe columna lui Traian. Aceste veșminte erau făcute din fibre naturale, de origine animală sau vegetală. Importantă e și muzica lor, care o respectă pe cea din antichitate, care avea maximum 4 sunete, culese din folclorul românesc. Cât despre dansuri, ele sunt inspirate de dansurile populare românești și din aria locuită, în antichitate, de triburi din Azerbaidjian.
Cei 9 arcași ai grupului Sarmis din București sunt recunoscuți, în țară, pentru abilitățile lor extraordinare în tirul cu arcul. La Ighiu, aceștia vor face demonstrații de tragere, cu implicarea publicului.
Vă prezentăm mai jos programul şi clipul de prezentare al Festivalului Cetăţilor Dacice, ediţia a VIII-a:
Vineri, 20 iunie
Ora 19:00 Vernisajul expoziției de machete „Războaiele daco-romane”
Ighiu, biserica reformată
Ora 19:15 Vernisajul expoziției „Armele războinicilor daci din Apuseni”
Ighiu, biserica reformată
Ora 19:30 Concert de orgă susținut de Maria Abrudan
Ighiu, biserica reformată
Ora 22:30 Marșul de noapte al luptătorilor daci și romani
Alba Iulia, Poarta a IV-a a cetății
Sâmbătă, 21 iunie
Ora 11:00 Deschiderea taberei luptătorilor. Ateliere antice
Ighiu, pe Dealul Măgulice
Ora 11:00 Expoziția „Armele războinicilor daci din Apuseni”. Demonstrații de mânuire a armelor
Ighiu, biserica reformată
Ora 16:00 Târg de meșteșuguri dacice. Standuri cu vin din zona Ighiului
Ighiu, centrul satului
Ora 16:00 Bătălii între daci și romani
Ighiu, pe Dealul Măgulice
Ora 19:00 Concert Poarta 3, Zadar, Blackstar Band, CARGO
Ighiu, centrul satului
Ora 22:00 Bătălii de noapte între daci și romani
Ighiu, pe Dealul Măgulice
Ora 23:00 Rugul lui Zamolxe. Ritual de incinerare. Dansul nimfelor
Ighiu, pe Dealul Măgulice
Duminică, 22 iunie
Prezentator: Marius Vintilă. Locație: stadionul de fotbal din Ighiu
Ora 15.00 Parada luptătorilor și a trupelor de reenactment
Ora 15:30 Întreceri Dacice: Arcul viteazului, Rapid şi puternic, Suliţaşul cetăţii, Cel mai iute de
picior, Braţul de fier
Ora 17:00 Demonstraţii de lupte ale trupelor de reenactment
Ora 17:30 Întreceri dacice: Luptătorul, Îndemânare şi curaj, Să ne unim forţele, Voinicul din
cetate, Cărăuşii cetăţii
Ora 18:30 Demonstrații ecvestre cu Denis Ștefan
Ora 19:00 Premierea cetății câştigătoare
Ora 19:30 Spectacol susținut de Ansamblul Folcloric al Județului Alba. Dirijor: Alexandru Pal.
Soliști: Roxana Reche, Floricica Moga, Dorina Narița, Maria Filimon, Nicolae Tuhuț,
Cătălin Hașa. Prezentator: Daniela Floroian
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Florin Roman, președinte al Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă, în noul Parlament
Florin Roman, președinte al Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă, în noul Parlament Florin Roman va ocupa în perioada următoare funcția de președinte a Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă. Citește și: Cum şi-au împărţit […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana