Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

1 Decembrie 2018, la Alba Iulia: Parada și PROGRAMUL ceremoniilor militare – 1.800 militari și specialiști, cu 185 de mijloace tehnice, la activitățile dedicate Centenarului

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

1 Decembrie 2018, la Alba Iulia: Parada și PROGRAMUL ceremoniilor militare – 1.800 militari și specialiști, cu 185 de mijloace tehnice, la activitățile dedicate Centenarului!

La împlinirea primei sute de ani de la momentul desăvârșirii teritoriale a statului național român la 1 decembrie 1918, în Alba-Iulia – Cetatea Marii Uniri, în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie 2018, va fi organizată o serie de manifestări comemorative cu implicarea de anvergură a resurselor umane și tehnice ale instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională. În acest sens, un număr de aproximativ 1.800 militari și specialiști din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției și Serviciului Român de Informații, cu 185 de mijloace tehnice, vor participa la activitățile aniversative dedicate celebrării Centenarului Marii Uniri, după următorul program:

• în data de 30 noiembrie 2018, ceremonii militare la următoarele ansambluri monumentale:

– începând cu ora 10.30, la monumentul „I.C. Brătianu” (76 de militari și elevi din Batalionul 136 Geniu „Apulum”, Inspectoratul de Jandarmi Județean Alba, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Unirea” și Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”);

– începând cu ora 11.00, la monumentul „Iuliu Maniu” (76 de militari și elevi din Batalionul 136 Geniu „Apulum”, Inspectoratul de Jandarmi Județean Alba, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Unirea” și Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”);

– începând cu ora 11.30, la monumentul „Mihai Viteazul” (76 de militari și elevi din Batalionul 136 Geniu „Apulum”, Inspectoratul de Jandarmi Județean Alba, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Unirea” și Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”);

– începând cu ora 12.00, la monumentul „Regele Ferdinand și Regina Maria” (76 de militari și elevi din Batalionul 136 Geniu „Apulum”, Inspectoratul de Jandarmi Județean Alba, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Unirea” și Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”);

– începând cu ora 12.15, arborarea Drapelului Național în Piața Tricolorului (97 de militari și elevi din Divizia 4 Infanterie „Gemina” și Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”);

– începând cu ora 12.30, în Cimitirul Maieri, ceremonie de depunere de coroane și jerbe de flori la mormintele lui Samoilă Mârza și Ion Arion (100 de militari și elevi din Batalionul 136 Geniu „Apulum” și Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”);

• în data de 1 Decembrie 2018, ceremonii militare la următoarele ansambluri monumentale, astfel:

– începând cu ora 15.00, ceremonie militară de depunere de coroane și jerbe de flori la monumentul „Regelui Ferdinand Întregitorul” (aproximativ 120 de militari și elevi din Batalionul 136 Geniu „Apulum”, Batalionul 811 Infanterie „Dej”, Batalionul 3 Apărare Antiaeriană „Potaissa” și Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” și 15 instrumentiști militari din cadrul formațiunii de Muzică Militară a Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”);

Citește și: PROGRAMUL de 1 DECEMBRIE 2018, la Alba Iulia, de Centenarul MARII UNIRI: Ceremonial militar, inagurarea Podului și Monumentului Unirii, concerte și cântece patriotice

– începând cu ora 15.10, ceremonie de inaugurare a monumentului „Marii Uniri” (aproximativ 100 de militari și elevi din Batalionul 136 Geniu „Apulum”, Batalionul 811 Infanterie „Dej”, Batalionul 3 Apărare Antiaeriană „Potaissa”, Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” și Inspectoratul de Jandarmi Județean Alba, și 19 instrumentiști militari din cadrul formațiunii Muzicii Militare a Academiei Forțelor Terestre);

– începând cu ora 15.30, ceremonie militară în zona Bulevardului 1 Decembrie 1918 cu trupe – 23 de detașamente de defilare pe jos cu aproximativ 1.600 de persoane din Ministerul Apărării Naționale (Statul Major al Forțelor Terestre, Statul Major al Forțelor Aeriene, Comandamentul Comunicațiilor și Informaticii și Comandamentul pentru Forțele pentru Operații Speciale), Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției (Administrația Națională a Penitenciarelor) și Serviciul Român de Informații – și tehnică și echipamente de luptă – 18 detașamente de defilare pe roți cu aproximativ 150 mijloace tehnice (transportoare amfibii blindate, instalații aruncătoare proiectile reactive, diferite complexe de artilerie antiaeriană, inclusiv autopropulsată, complexe de rachete antiaeriene, sisteme de rachete sol-aer, autospeciale de geniu, tunuri și aruncătoare de diferite calibre, sisteme de comunicații și informatică, tehnică de luptă ale forțelor pentru operații speciale, radare mobile, autospeciale ale celorlalte structuri din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională) și 23 de aeronave militare (elicoptere IAR-330 Puma, avioane C-27J Spartan, IAR-99 Șoim, F-16 Fighting Falcon). În blocul de ceremonie se vor regăsi și formațiuni pe jos și îmbarcate ale armatei poloneze. Pe timpul defilării trupelor vor fi executate 21 de salve de artilerie.

***

Menționăm că, la această dată (27 noiembrie 2018), toate efectivele și mijloacele tehnice planificate să participe la ceremoniile din zilele de 30 noiembrie și 1 decembrie 2018, sunt dislocate în Alba Iulia, Deva, Sibiu și Turda și sunt gata pentru desfășurarea activităților comemorative și aniversative planificate în orașul Marii Uniri. Pentru buna desfășurare a evenimentelor viitoare, în Alba-Iulia, în zilele de 27, 28 și 29 noiembrie 2018, se vor desfășura repetiții și antrenamente generale care vor afecta, pentru scurte perioade de timp, activitățile curente din centrul orașului.

În data de 27 noiembrie a.c. au avut loc reviste de front cu personal și tehnică desfășurate în interiorul cazărmilor militare din Alba-Iulia. De asemenea, sub comanda generalului Liviu-Ovidiu Uifăleanu, șeful Statului Major al Forțelor Terestre, și a generalului de brigadă Virgil-Ovidiu Pop, comandantul Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, în mai multe locații din orașul Alba-Iulia s-au derulat ședințe tehnice de coordonare a tuturor structurilor din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională implicate în organizarea evenimentelor aniversative de Ziua Națională de la Alba Iulia.

Primul antrenament general va avea loc miercuri, 28 noiembrie 2018, începând cu ora 13.30, în zona Bulevardului 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia. Sunt planificate cel puțin o defilare întrunită a tuturor detașamentelor cu trupe și tehnică și mai multe treceri la trupelor.

În data de 29 noiembrie a.c. vor avea loc, de asemenea, alte antrenamente, inclusiv la ansamblurile monumentale din zona Monumentului Marii Uniri, după un program care va fi anunțat în timp util.

Cu speranța că vom avea înțelegerea locuitorilor urbei din inima Transilvaniei pentru aceste inconveniente temporare, îi invităm pe toți să participe la evenimentele din 30 noiembrie, 1 decembrie a.c. și la alte manifestări aniversative din Cetatea Marii Uniri organizate de autoritățile publice locale și centrale.

Biroul informare și relații publice al Diviziei 4 Infanterie „Gemina”


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Taxele și impozitele locale 2025, la Alba Iulia, indexate cu 10,4%, fără consultare publică. Creștere de aproape 25% în 2 ani

Unirea Ziarul

Publicat

în

Taxele și impozitele locale 2025, la Alba Iulia, indexate cu 10,4%, fără consultare publică. Creștere de aproape 25% în 2 ani Pe orindea de zi a ședinței ordinare a consiliului local Alba Iulia din data de 29 aprilie 2024 se află proiectul de hotărâre privind indexarea cu 10,4% a taxelor și impozitelor locale pe anul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea