Rămâi conectat

Actualitate

1 august – termenul până la care apicultorii români pot depune cererile pentru obtinerea fondurilor din PNA

Mondoc Adriana

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) au anunţat că apicultorii români pot depune până la 1 august cererile pentru obţinerea fondurilor alocate prin Programul Naţional Apicol, care se ridică la 33,4 milioane de lei în anul 2018.

Valoarea sprijinului financiar alocat din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru Programul Naţional Apicol, în perioada 2017 – 2019, este de 99,34 milioane de lei, din care suma de 49,67 milioane de lei reprezintă contribuţia Uniunii Europene la programele apicole naţionale.

Plata sprijinului financiar se va efectua de către APIA după finalizarea tuturor controalelor aferente cererilor de plată depuse pentru Programul Naţional Apicol şi după centralizarea sumelor eligibile pentru verificarea încadrării în plafonul alocat.

Plăţile aferente anului 2018 se efectuează la cursul de schimb de 4,6585 lei/euro stabilit de Banca Centrală Europeană (BCE) la data de 29 decembrie 2017.

În 2017, prin PNA, apicultorii au depus 4.587 de cereri eligibile, iar sumele solicitate au depăşit 45 de milioane de lei, în condiţiile în care plafonul anului trecut a fost de 32,5 de milioane de lei prin PNA.

Programul Naţional Apicol 2017 – 2019 se adresează atât apicultorilor, care deţin până la 75 de familii de albine, cât şi celor care deţin peste 75 de familii de albine, dar cu condiţii diferite de eligibilitate, şi vizează măsuri precum achiziţia de medicamente, de familii de albine, de mătci ori de utilaje pentru apicultori.

România produce anual, în medie, 22.000 de tone de miere, clasându-se pe locul patru în Europa, iar efectivele au atins un vârf de 1,47 milioane de familii de albine. La nivel naţional, sunt înregistraţi în jur de 40.000 de apicultori, peste 60% dintre aceştia fiind membrii ACA, cu un efectiv de 900.000 de familii de albine.

Sursa: AGERPRES


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Pensii 2024 | Aproximativ 4 milioane de vârstnici nu își vor primi pensiile până de paște. Care este motivul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Pensii 2024 | Aproximativ 4 milioane de vârstnici nu își vor primi pensiile până de paște. Care este motivul În jur de 4 milioane de seniori nu vor primi pensiile până de paște sau doar după paște, datorită poștei române care va avea un program special în următoare minivacanță. Livrarea acestora va începe pe 2 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea