Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

VIDEO. Ca în Occident: Un drum agricol asfaltat din Alba permite accesul la culturi și leagă trei localități

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Un drum agricol asfaltat pe 26,5 kilometri leagă localitățile Ciugud, Berghin și Daia Română, scurtând distanța între ele, iar căile rutiere deservesc circa 1.500 de teren arabil, ferme de bovine și ovine, investiția, de 2,5 milioane de euro, fiind comparabilă cu cele realizate în satele dezvoltate din vestul Europei.  

Investiția s-a finalizat la sfârșitul anului 2011 și a ajutat mult oamenii celor trei comune, care au reușit astfel să-și cultive mai ușor pământul și să-și dezvolte ferme de animale.

Spre exemplu, distanța de la Ciugud la Daia Română este de 13 kilometri, pe drumul agricol, aproape jumătate din distanţa de pe drumul naţional.

Căile rutiere deservesc aproape 1.500 hectare teren arabil, ferme de bovine, ovine, melci, o fermă piscicolă la Daia Română

Investiția a fost o premieră la nivel național, fiind realizată prin accesarea a două proiecte finanţate de Uniunea Europeană din Fondul European de Dezvoltare Rurală.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Performanța remarcabilă a lui Chedveș Vlad, de la Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” din Alba Iulia: Premiul II la faza națională a Concursului Internațional de Matematică “LUMINAMATH”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Performanța remarcabilă a lui Chedveș Vlad, de la Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” din Alba Iulia: Premiul II la faza națională a Concursului Internațional de Matematică “LUMINAMATH” Chedveș Vlad este elev în clasa a II-a la Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” din Alba Iulia. La faza națională a Concursului Internațional de Matematică “LUMINAMATH”, ediția a XXVII-a, băiatul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea