UPDATE Incendiu la o casă din Noșlac: Cinci persoane au suferit arsuri grave. Trei dintre acestea, transportate la București cu un avion militar
Un incendiu a izbucnit miercuri seara la o casă de locuit din localitatea Noșlac. Din primele informații, cinci persoane au suferit arsuri.
Detașamentul de pompieri Aiud a intervenit la fața locului pentru stingerea flăcărilor.
UPDATE, ora 21.00: Potrivit ISU Alba, este vorba despre casa nr. 10 de pe strada Principală. Cele cinci victime au vârste cuprinse între 23 și 82 de ani. Două dintre acestea au suferit arsuri grave, de gradul II și III, pe 70% din suprafața corpului, iar una pe aproximativ 50% din corp. Celelalte două victime au scăpat cu arsuri minore.
La fața locului a intervenit și un echipaj SMURD pentru a acorda îngrijiri medicale.
Încă nu se cunoaște cu exactitate cauza producerii incendiului.
UPDATE 1, ISU Alba: Intervenția de stingere a incendiului nu a pus probleme deosebite, incendiul fiind stins în scurt timp de către primele echipaje ajunse la fața locului. Prioritatea noastră a fost acordarea primului ajutor medical şi transportul la unităţile spitaliceşti a celor 5 persoane surprinse de incendiu în locuinţă. După evaluarea făcută de către echipajele medicale ajunse la fața locului s-a constatat că acestea au suferit următoarele leziuni:
P.S. 23 ani cu arsuri de gr. II, III și IV la nivelul membrelor superioare, torace posterior și coapse pe aprox. 50% din corp, transportat inițial la CPU Aiud, de către echipajul S.A.J. Ocna Mureș;
P.H. 25 ani cu arsură gr. II antebraț drept, arsură gr. II la nivelul capului și feței fiind transportat la CPU Aiud de echipajul SMURD Aiud;
P.M. 82 ani cu arsuri de gr. I și II la nivelul membrului superior stâng și frunte fiind transportată la CPU Aiud de echipajul SAJ Ocna Mureș;
P.M. de 49 ani cu arsuri de gr. II și III pe aprox. 80% din suprafața corpului și a căilor aeriene fiind evaluat și asistat de echipajul de terapie mobilă SMURD Alba Iulia (comă indusă).
P.G. 24 ani cu arsuri de gr. II și III prin flacără pe aprox. 30% din suprafața corpului, evaluată și asistată de către de echipajul de terapie mobilă SMURD Alba Iulia (comă indusă).
La faţa locului s-au deplasat:
- 2 autospeciale de stins incendii: una din cadrul Detaşamentului de Pompieri Aiud şi una aparținând S.V.S.U. Ocna Mureş precum si personal din cadrul S.V.S.U. Noşlac.
- 1 E.P.A. SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Aiud;
- 1 autospecială T.I.M. SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Alba Iulia şi 1 autospecială T.I.M SMURD de la I.S.U. Cluj;
- 1 Autospecială de Transport Personal si Victime Multiple din cadrul I.S.U. Cluj
- 2 Ambulanţe de la S.A.J. Alba.
Prin coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență, pacienții P.S., P.M., P.G. au fost preluați de către ambulanța de transport victime multiple Cluj și terapie intensivă mobilă SMURD Cluj, care i-au transportat la Aeroportul Cluj-Napoca, unde au fost preluați de către o aeronavă militară și transportați la Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri București.
În incendiu au fost afectaţi de radiaţia termică, flacără şi fum aproximativ 40 mp din interiorul casei precum și bunuri, paguba fiind de aproximativ 18.000 lei.
(A.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA în luna mai 2024. Prognoza METEO pentru 4 săptămâni Temperaturile pentru luna mai din acest an or să fie mai ridicate decât cele specifice perioadei. Excepție făcând doar săptămâna 6 – 13 mai. Săptămâna 29 aprilie – 6 mai Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFÂNTUL GHEORGHE 2024: Peste 900.000 de români își serbează onomastica în 23 aprilie
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi