Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Politică Administrație

Teodor Atanasiu: Ştim ce-i de făcut în Alba, PDL şi Ion Dumitrel s-au învârtit 8 ani pe loc!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Se dă startul campaniei pentru alegerile locale. Opţiunea pe care o au oamenii e clară. De o parte echipa mea, a USL, este o echipă cu o strategie de dezvoltare pentru judeţ, iar dincolo, o echipă, cea a PDL condusă de Ion Dumitrel, adică un grup de indivizi care nu are nicio direcţie, niciun plan.
Ne-am prezentat deja în faţa oamenilor cu o temă clară pe care ne-o asumăm: să facem locuri de muncă, să recuperăm miile de salarii pe care PDL şi Dumitrel le-au pierdut pe apa Sâmbetei în 2-3 ani. Ei vor spune că e criza, bat-o vina! Dar tot ei nu vor să vedem că am picat de fapt din rău în şi mai rău! Pentru că în judeţul Alba – de când e PDL la putere şi Dumitrel – de 8 ani! – nu au făcut nimic pentru investiţii.
Propunerile noastre, ale USL, sunt clare: vrem spitale, licee şi şcoli moderne în „poli” de dezvoltare – zone ale judeţului. Adică vrem ca fiecare om să aibă acces la aceste servicii pe o rază de doar câţiva kilometri de unde locuieşte! Vrem ca fiecare om să aibă acces rapid la sănătate, dar şi la un loc de muncă!
De partea cealaltă, aveţi gruparea PDL-Dumitrel care a desfiinţat şcoli şi spitale! Aveţi o echipă care s-a ocupat de tăieri de salarii şi de impozitare de pensii. O să vă spună din nou domnul Dumitrel că nu el a tăiat salarii – dar îi întrebăm noi: cine i-a ţinut la putere pe Boc şi Băsescu dacă nu toţi cei ca Hava şi ca el? Culmea e că Dumitrel se şi laudă că e PDL-ist.
Noi ştim clar ce e de făcut pentru oamenii din Alba. Avem experienţă şi oameni competenţi. Vrem să promovăm turismul şi susţinem cu toată puterea proiectul „Alba Iulia 2020 – Capitală Culturală Europeană”. Vrem să sprijinim copiii să meargă la şcoală, să prindă gustul învăţăturii, şi de aceea avem Programul „Primul ghiozdan”. Vrem să facem terenuri, săli de sport şi o sală polivalentă – toate reale, nu doar pe hârtie, ca acum.
Dincolo este degringoladă. Este un PDL şi un Ion Dumitrel care habar nu au ce să facă. S-au învârtit pe loc 8 ani, cât au „condus” judeţul. Au făcut şi ei ceea ce putea să facă oricine din poziţia aia: au continuat proiectele gata pregătite de alţii – atât cât au ştiut – şi au plombat asfaltul prin judeţ. Dezvoltare? Nimic. Turism? Da, pleacă oamenii din Alba – şi pleacă de tot, că aici nu au nimic de făcut! Despre investitori nu îi întrebaţi că se irită şi se simt deranjaţi! Spun că nu e treaba lor.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO „Transapuseana”, șoseaua spectaculoasă din sudul Munților Apuseni, tot mai aproape de finalizare: Primul lot a fost recepționat

Ziarul Unirea

Publicat

în

„Transapuseana”, șoseaua spectaculoasă din sudul Munților Apuseni, tot mai aproape de finalizare: Primul lot a fost recepționat Vineri, 26 aprilie 2024, a avut loc recepția lucrărilor pe lotul 1 al Transapusenei care totalizează nu mai puțin de 43 de kilometri. Un drum de poveste, emblematic pentru județul Alba și pentru România. Citește și: FOTO Cum […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea