Sfânta Parascheva 2021. Tradiții și obiceiuri. Ce (nu) trebuie să faci în 14 octombrie
Ziua de 14 octombrie, dată la care creștinii ortodocși o sărbătoresc pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, marchează începutul pregătirii turmelor pentru iernat și deschiderea unor târguri unde se valorifică produsele pastorale. În această zi se postește și nu se lucrează, altfel există pericolul apariției unor boli.
În popor, Sfânta Parascheva e percepută fiind mare la trup și urâta la chip, dar cu suflet bun, pentru că-i ferește pe oameni de boli, grindină și trăsnet, iar pe copii îi apără de deochi. De aici i se mai spune și Sfânta Vineri.
Tradiții și obiceiuri de Sfânta Parascheva:
Sfânta Parascheva se roagă lui Dumnezeu și pentru femeile însărcinate. Dacă urmează să devii mămica, se spune în popor că este bine să împarți din bucățele tale unor copii sărmani. Vei avea astfel parte de ocrotirea Sfintei la naștere, iar nașterea ta va fi una ușoară, fără dureri.
Fetele tinere trebuie să țină Ziua Sfintei Parascheva, pentru a fi cinstite, cum a fost și ea. La sate, se fac focuri în curte, pentru a ține departe spiritele rele.
În această zi, ciobanii nu cioplesc nimic, să nu le iasă mieii tărcați. Turmele de oi se pregătesc pentru iernat, se împlinește sorocul ciobanilor, văcarilor și pândarilor și se fac angajări noi pentru anul care urmează. În dimineața zilei de 14 octombrie, ciobanii trebuie să verifice felul în care au dormit oile. Dacă stau grămadă, e semn că va fi o iarnă grea și, dacă sunt împrăștiate, iarna va fi blândă. Totodată, se crede că, dacă de Sfânta Parascheva nu plouă, atunci iarna va veni curând.
CITEȘTE ȘI: mesaje de Sfânta Cuvioasă Parascheva
Este interzis în această zi să calci, să cosi, să faci mâncare sau alte treburi în gospodărie dacă vrei să eviți durerile de cap și cele oculare.
Conform unei superstiții străvechi, printre bucatele mâncate sau date de pomană NU trebuie să se numere și poamele cu cruce, nucile, castraveții sau pepenele roșu. Împarte în schimb must și vin nou, dar și pâine sau lipie. (Z.U.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Arhimandriţii Dometie Manolache şi Serafim Popescu, propuşi pentru canonizare. Ce legătura au cu județul Alba
Arhimandriţii Dometie Manolache şi Serafim Popescu, propuşi pentru canonizare. Ce legătura au cu județul Alba Doi dintre cei 15 cuvioși și mărturisitori români propuși spre canonizare, proclamarea urmând să aibă loc anul viitor, când Biserica Ortodoxă Română aniversează un secol de la recunoașterea statutului de Patriarhie, au legătură cu judeţul Alba: arhimandritul Dometie Manolache, duhovnic […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 34 de minute
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 15 minute
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFÂNTUL GHEORGHE 2024: Peste 900.000 de români își serbează onomastica în 23 aprilie
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi