Premierul Cioloș: Vom reuși să ne menținem sub ținta de deficit bugetar de 3% în 2016. În calcule am inclus creșterea de 10% a salariilor
România va reuși să se mențină în ținta de deficit de sub 3%, a declarat, marți seară, premierul Dacian Cioloș. Acesta a precizat că în calculele Guvernului a fost inclusă și creșterea cu 10% a salariilor bugetarilor.
„Nu mă surprinde deloc (promulgarea legii de către președinte — n.r), am avut o discuție cu dânsul (Klaus Iohannis — n.r.) ieri și legat de acest subiect și i-am spus că în calculele pe care le-am făcut am inclus și această creștere de 10% și, după calculele noastre, putem rămâne în ținta de deficit de 3% cu această creștere. (…) N-o să tăiem, în schimb o să mergem pe partea de investiții unde am rezervat fonduri atât la Ministerul Dezvoltării, cât și la Ministerul Transporturilor, dar o să facem un efort din absorbția fondurilor europene ca să avem și investiții așa cum ne-am propus”, a spus Cioloș, care participă la un eveniment dedicat tinerilor antreprenori.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, marți, legea prin care salariile celor care lucrează în sistemul sanitar se majorează cu 25%, iar ale celorlalți bugetari cu 10%.
Actul normativ prevede că, începând cu data de 1 octombrie 2015, prin excepție de la prevederile alin. (1), cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul din sistemul public sanitar, precum și personalul din cadrul Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă și al serviciilor teritoriale de expertiză medicală aflate în subordinea caselor teritoriale de pensii se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna septembrie 2015. De asemenea, salariile bugetarilor se măresc de la 1 decembrie cu 10%.
Duminică, Cioloș afirma că intenționează să păstreze în buget măsurile din Codul fiscal, dar și, în măsura în care va fi posibil, creșterile salariale, arătând că în privința majorării de 10% trebuie așteptată promulgarea astfel încât deficitul bugetar să nu depășească 3%.
„Asta intenționăm să păstrăm în buget: atât măsurile din Codul fiscal, care ni se par foarte importante pentru a redinamiza sectorul economic, suntem într-o fază de creștere economică, una din cele mai importante din UE și e important, ca și în această perioadă de tranziție, să spun — sectorul economic să aibă încredere în cei care conduc România. Deci, de aceea, sunt foarte multe măsuri care știu că sunt bune, sectorul economic le apreciază, în Codul fiscal, deci avem intenția să le menținem, să le aplicăm. La fel, creșterile salariale sunt necesare, în multe domenii. După părerea mea, sunt necesare și creșterile salariale, dar și reforme în sectorul respectiv. Oricum, intenția noastră este, în măsura în care va fi posibil, să păstrăm aceste creșteri salariale, care au fost decise deja de Parlament și legile promulgate”, a precizat el într-o emisiune televizată.
El a adăugat că deficitul bugetar poate fi împins până la 3% și că aceste creșteri salariale trebuie să fie însoțite și de un pachet de investiții.
sursa:agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO „Transapuseana”, șoseaua spectaculoasă din sudul Munților Apuseni, tot mai aproape de finalizare: Primul lot a fost recepționat
„Transapuseana”, șoseaua spectaculoasă din sudul Munților Apuseni, tot mai aproape de finalizare: Primul lot a fost recepționat Vineri, 26 aprilie 2024, a avut loc recepția lucrărilor pe lotul 1 al Transapusenei care totalizează nu mai puțin de 43 de kilometri. Un drum de poveste, emblematic pentru județul Alba și pentru România. Citește și: FOTO Cum […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 7 minute
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFÂNTUL GHEORGHE 2024: Peste 900.000 de români își serbează onomastica în 23 aprilie
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi
-
Opinii - Comentariiacum 12 minute
Mesaje de Florii 2024. FELICITĂRI și URĂRI în Duminica Floriilor pentru apropiați, rude și cunoștințe