Potor spune că Simedru a mințit. ”Dîrzu Ioan a tras tare” – VIDEO
Deputatul Călin Potor (PSD) a spus că deputatul Dan Simedru (PNL) minte când afirmă că el a fost inițiatorul proiectului de lege care vizează transmiterea unui teren de 7,5 hectare din proprietatea statului în proprietatea orașului Teiuș.
Pe site-ul Camerei Deputaților ca inițiatori ai propunerii legislative privind ”transmiterea unui teren din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor, aflat în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R” S.A., în domeniul public al Oraşului Teiuş şi în administrarea Consiliului Local al Oraşului Teiuş, judeţul Alba” figurează 22 de deputați printre care și patru din Alba: Clement Negruț, Dan Simedru, Călin Potor și Ioan Dîrzu.
Călin Potor a explicat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că Simedru se laudă cu munca altuia, pentru că cel care ”a tras tare” pentru ca această propunere legislativă să fie adoptată a fost Ioan Dîrzu.
”Cel care semnează, și are numele imprimat la calculator, e primul și cel care a tras tare. Numele lui este Dîrzu Ioan”, a spus Potor.
”Nenorocirea e când știi că nu ești inițiator și te apuci să suni peste tot să spui inițiativa mea de a da Teiușului pământ a trecut. Eu sunt Simedru cel care rezolvă. Este un stil de a minți și de a face bătaie de joc. Nu poți să furi, să plagiezi…”, a mai afirmat Potor.
Dîrzu a mulțumit celor care i-au semnat inițiativa și a arătat că s-ar fi bucurat ca la inițiatori să apară și ceilalți doi senatori de Alba – Teodor Atanasiu și Alexandru Pereș -, respectiv deputatul Cornel Comșa, despre care spune că au avut această ”șansă, dar au ratat-o”.
Dîrzu a afirmat că a convins și câțiva deputați ”din băncile adverse” pentru a avea mai multe șanse ca proiectul să treacă de comisii.
La acest proiect, Camera Deputaților a for decizional, iar pentru a intra în vigoare, legea trebuie să fie promulgată de președinte și publicată în Monitorul Oficial.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă Dragoș Crișan (candidat pentru Primăria Aiud): Vreau să fac echipă cu aiudenii pentru o adevărată administrație de nota 10!
Dragoș Crișan (candidat pentru Primăria Aiud): Vreau să fac echipă cu aiudenii pentru o adevărată administrație de nota 10! Aiudul merită mai mult! Știu că fiecare aiudean crede asta și așteaptă schimbarea reală a municipiului și a localităților aparținătoare. Acesta este motivul pentru care am decis să candidez pentru funcția de primar al municipiului Aiud […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFÂNTUL GHEORGHE 2024: Peste 900.000 de români își serbează onomastica în 23 aprilie
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Cui îi spunem „La mulți ani!” de Sfântul Gheorghe: Nume care se serbează în ziua Sfântului Mare Mucenic, purtătorul de biruință
-
Curier Județeanacum 4 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024: URARI și FELICITARI pentru cei dragi care își sărbătoresc onomastica