Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Economie

Pirateria software – vânată de autorităţile române

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Protecţia drepturilor de proprietate intelectuală a fost reafirmată ca prioritate pentru autorităţile române, iar lupta împotriva utilizării şi comercializării de programe pentru calculator fără licenţă şi-a arătat rezultatele, se arată într-un comunicat al IGPR. După înregistrarea de efecte pozitive în ce priveşte scăderea ratei pirateriei, autorităţile au continuat eforturile de combatere a pirateriei software la nivel naţional, fiind vizate companii şi activităţi de toate categoriile şi mărimile. În ultimul an, cu sprijinul tehnic al Business Software Alliance (BSA) echipe ale inspectoratelor de poliţie din aproape toate judeţele ţării, coordonate de parchete, atât la nivel local, cât şi la nivel central, au întreprins investigaţii complexe cu privire la activitatea unor persoane fizice şi juridice, în ceea ce priveşte utilizarea de programe pentru calculator fără licenţă şi distribuirea de software pirat.
În anul 2010, au avut loc mai mult de 250 de verificări la societăţi comerciale care utilizau programe pentru calculator fără licenţă şi peste 45 de controale în cazuri de distribuire de software pirat. În timpul acestor verificări, poliţiştii au ridicat mai mult de 21.000 de discuri optice care prezintă caracteristicile unor produse pirat.
lPirateria software s-a soldat cu condamnări penale definitive
Un grup de companii, cu puncte de lucru la nivel naţional, specializate în birotică şi papetărie, a fost verificat în 19 puncte de lucru din 9 judeţe, de către ofiţeri din cadrul inspectoratelor judeţene de poliţie respective, sub coordonarea parchetelor judeţene, fiind verificate 39 de PC-uri în Bucureşti, Alba, Bacău, Bihor, Cluj, Constanţa, Galaţi, Iaşi şi Sibiu. Autorităţile au descoperit pe majoritatea computerelor software nelicenţiat aparţinând membrilor BSA, în valoare de peste 40.000 EURO; reprezentanţii companiei nu au putut prezenta licenţe valabile pentru aceste programe pentru calculator până în acest moment.
În 2010 au fost investigate zece cazuri şi au fost formulate unsprezece plângeri penale şi cereri de despăgubiri în cazuri de hard-disk loading (cazuri de magazine de calculatoare care vând PC-uri cu software pre-instalat nelicenţiat). Deciziile de condamnare în alte trei cazuri de distribuire de software pre-instalat fără licenţă pe calculatoarele vândute au devenit definitive în 2010 – este cazul a trei societăţi din Timişoara, Blaj şi Sibiu.
În 2010, au fost pronunţate 28 hotărâri penale de condamnare de către instanţele din România, stabilindu-se vinovăţia persoanelor care au încălcat drepturile de autor asupra programelor pentru calculator, condamnarea lor penală şi obligarea la plata de despăgubiri civile faţă de titularii drepturilor de autor.
O reţea de cinci indivizi, care se ocupau cu furt calificat în grup infracţional organizat, a fost descoperită folosind de asemenea software fără licenţă, aparţinând membrilor BSA. Tribunalul Timiş i-a condamnat în iunie 2010, pentru concurs de infracţiuni, inclusiv infracţiunea de reproducere neautorizată de programe pentru calculator, la pedepse cuprinse între 9 ani şi 10 ani şi 6 luni de închisoare, plus obligarea la plata de despăgubiri. Pedepsele pronunţate pentru utilizarea de software nelicenţiat au fost cuprinse între un an şi 3 luni şi 2 ani de închisoare. Cazul este la Curtea de Apel Timişoara. Soluţii similare au fost pronunţate în 2010 de instanţele din Alba, Timiş, Galaţi, Bucureşti, Mureş, Cluj, Bacău, Bihor, Dâmboviţa, Prahova, Sibiu etc.
Nicoleta IDITA-TOMUŢA


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Economie

Economie

INFORMARE – solicitare de aviz activități de explorare în perimetrul VALEA LEUCII – 26 aprilie 2024

Unirea Ziarul

Publicat

în

INFORMARE – solicitare de aviz activități de explorare în perimetrul VALEA LEUCII – 26 aprilie 2024 Această informare este efectuată de: SC LEM RESORUCES SRL cu sediul în Bucureşti, Str. Mircea Eliade, nr. 14, sector 1, camera1, et.1, ce intenţionează să solicite de la Administraţia Naţională „Apele Române” aviz de gospodărire a apelor pentru desfăşurarea […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea