Odă conducătorului iubit, Liviu Dragnea – ”Alegerile” cu candidat unic au reînviat nostalgii în PSD Aiud
Evenimentul politic ce a avut loc duminică, în interiorul PSD, a răscolit amintiri dragi pentru nostalgicii vremurilor când ”Partidul era-n toate, în cuget și simțiri…”, și românii erau chemați să-și voteze, la fel ca social-democrații, acum, unicul conducător iubit, stimat și prețuit, pe care îl putea avea țara.
La fel ca atunci, ”alegerea” singurului candidat la președinția PSD, Liviu Dragnea, acțiune persiflată de unii, criticată de alții care cred în principiile democrației, a înflăcărat, se pare, imaginația membrilor de partid desemnați să-și mobilizeze colegii să vină la urne, astfel încât să poată fi raportată ”la Centru” o glorioasă recoltă de voturi ”la hectar”, care să facă cinste organizației producătoare.
Este și cazul unui social-democrat aiudean, care și-a folosit pentru acest scop talentul de ”închinător de ode”, și care a postat, în chiar ziua ”alegerilor”, următoarea poezie pe pagina organizației PSD Aiud de pe Facebook:
Vot pentru președinte PSD
Noi, PSD-iștii din Aiud
Azi nu vom fi la liturghie
Dar vocile noastre se-aud
Din votul la Președinție
Partidul nostru e măreț
E puternic și unit
Iar candidatul nostru e isteț
E un profesionist cinstit
Să nu îi credem pe-adversari
Care ne bârfesc mereu
Căci ei sunt ipocriții liberali
Neputincioși, cu mult tupeu
Ei sunt invidioși pe PSD
Pe capacitatea noastră
Ei și vor cât mai repede
Să facă o guvernare proastă
PSD-ul nu va pierde
Ce a câștigat de ani
Îi dorim și noi vom crede
”SUCCESURI” și ”La mulți ani”.
Din nefericire, pe site-ul de socializare demersul său a fost apreciat doar de 8 colegi, semn că la Aiud social-democrații sunt, probabil, mai obișnuiți să interacționeze în mod direct, în ședințele de partid, decât prin mijloacele moderne de comunicare.
Judecând, însă, după rezultatul raportat, membrii organizației locale a ”mărețului partid” au răspuns disciplinați îndemnurilor poetului: și-au pus straiele de duminică și au pus ștampila pe ”istețul” nou-conducător (convinși fiind că ”profesionistul cinstit” va menține partidul pe culmile gloriei). Astfel, PSD Aiud și-a îndeplinit norma și a pus umărul la clasarea județului Alba pe un loc fruntaș în privința recoltei de voturi.
Ne gândim că ar fi fost bine, totuși, ca PSD-iștii să nu fi renunțat la liturghia unde ar fi putut să ceară și ajutorul divin pentru noul președinte, astfel încât să se împlinească și urarea din finalul poemului. Nu de alta dar, din câte am auzit, ”ipocriții” și ”invidioșii” de PNL-iști, foarte bisericoși din fire, cam bat mătănii și se întrec în rugăciuni ca ”La mulți ani” să fie… cu executare! (Z.U.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Performanța remarcabilă a lui Chedveș Vlad, de la Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” din Alba Iulia: Premiul II la faza națională a Concursului Internațional de Matematică “LUMINAMATH”
Performanța remarcabilă a lui Chedveș Vlad, de la Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” din Alba Iulia: Premiul II la faza națională a Concursului Internațional de Matematică “LUMINAMATH” Chedveș Vlad este elev în clasa a II-a la Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” din Alba Iulia. La faza națională a Concursului Internațional de Matematică “LUMINAMATH”, ediția a XXVII-a, băiatul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFÂNTUL GHEORGHE 2024: Peste 900.000 de români își serbează onomastica în 23 aprilie
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Cui îi spunem „La mulți ani!” de Sfântul Gheorghe: Nume care se serbează în ziua Sfântului Mare Mucenic, purtătorul de biruință
-
Curier Județeanacum 3 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024: URARI și FELICITARI pentru cei dragi care își sărbătoresc onomastica