Monitorizare permanentă a barajului de la Valea Șesii. Cupru Min SA Abrud lucrează pentru soluția finală de blindare a galeriei de evacuare.
La câteva zile după accidentul de la Valea Șesii – atunci când o sondă din iazul de decantare a Cupru Min SA Abrud a cedat și sterilul a fost deversat accidental în râul Arieș, surse din cadrul acestei companii au adus câteva precizări pentru a informa cât mai corect despre situația înregistrată aici în prezent.
Mai întâi trebuie menționat faptul că anul trecut Cupru Min a informat pe proiectantul general – Comisia Națională de Siguranță a Barajelor și a altor Lucrări Hidrotehnice – că pe o galerie de colectare a apelor de la sondele inverse abandonate continua să vină apă încă din 1988, fără să se sesizeze nimeni. De aceea, împreună cu proiectanții, compania a organizat în 2016 un program de acces în acea zonă ce cuprindea și posibilitatea de intervenție, solicitându-se totodată proiectanților o soluție finală pentru stoparea fenomenului. Prin urmare, la sfârșitul anului trecut compania a realizat în acest sens mai multe lucrări: a defrișarea vegetația, a desecat zona în care se afla o mlaștină prin canale de drenare, a executat drumuri pentru utilaje grele, a ridicat două baraje de retenție în aval, transportând la fața locului material pentru intervenție.
Din acest motiv, în momentul producerii evenimentului, compania a intervenit rapid și eficient, mobilizând un număr mare de utilaje grele și personal. După stoparea deversărilor, pentru a preveni eventualele probleme, primul dig din aval a fost transformat în dig de avarie, înălțându-se pe tot firul văii la 6 metri. De asemenea au fost transportate în acel loc cantități importante de materiale de intervenție, consemnându-se în program continuu tot personalul necesar de deservire și monitorizare. Ulterior, comisia interministerială și prefectul județului Alba care au fost prezenți la fața locului au concluzionat că nu a fost vorba de poluare, ci doar de o deversare de material steril – ,,tulbureală” – fără mortalitate piscicolă. În prezent, situația este sub control, monitorizarea se face zilnic, pe trei schimburi, pentru a nu mai exista probleme, iar proiectanții și experții lucrează la soluția finală de blindare a galeriei de evacuare.
Referitor la rezultate financiare obținute de Cupru Min S.A. Abrud – cele adevărate, nu cum au fost menționate eronat în presa locală – în lunile ianuarie și februarie din acest an volumul de realizare a descopertei este de 182%, iar minereul extras este în procent de 114%, comparativ cu aceleași luni ale lui 2016. Pentru aceste realizări, cheltuielile au scăzut, fiind în procent de numai 93%, iar veniturile au crescut foarte mult, în procent de 174%, ceea ce a rezultat un profit brut de peste 10 milioane lei în primele două luni ale acestui an. Aceste rezultate de creștere puternică, completate de diversificarea producției, s-au realizat deși numărul personalului a fost același, iar utilajele folosite au fost aceleași, doar din această lună fiind achiziționate două capacități de transport de mare tonaj.
Aceste rezultate remarcabile sunt realizate în urma măsurilor luate de conducerea companiei după ce a început guvernanța corporativă și după schimbarea normelor interne de achiziții la nivelul companiei, care au adus deja economii semnificative față de contractele din anii anteriori. În prezent sunt în curs de implementare noi posibilități de creștere a valorii produselor extrase din minereul din Dealul Piciorului, compania derulând experimente pentru recuperarea molibdenului și a altor materiale utile, ca de exemplu fierul. În plus, este în derulare un program de valorificare, prin vânzare, a calcarului din zăcământul aflat în pârâul Româneasa, care până în prezent a fost utilizat doar pentru lucrările interne ale societății.
În încheiere, mai trebuie precizat că societatea Cupru Min SA Abrud a schimbat toată procedura privind recrutarea forței de muncă: dacă mai înainte personalul era selectat în urma unei cereri de angajare, începând cu luna ianuarie a acestui an toate cererile de angajare se fac pe baza unui dosar personal care cuprinde: cererea de angajare, un CV, copii după documentele de calificare și chiar referințe, în unele cazuri. Procedura prevede că dosarele solicitanților sunt clasificate pe categorii profesionale, solicitanții sunt chemați pentru a susține interviuri în fața unei comisii de angajare din cadrul societății, din care fac parte și reprezentanți ai sindicatelor, iar ca element de noutate este faptul că săptămâna viitoare va avea loc o nouă rundă de selecție pentru muncitori necalificați.
Ovidiu CULDA
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO: Lumina Sfântă a ajuns la Catedrala Încoronării din Alba Iulia. Când va fi distribuită
VIDEO: Lumina Sfântă a ajuns la Catedrala Încoronării din Alba Iulia. Când va fi distribuită Sâmbătă seară, Lumina Sfântă a ajuns de la Ierusalim la Catedrala Încoronării din Alba Iulia, după ce a fost preluată de pe aeroportul din Sibiu de către o delegație a Arhiepiscopiei Ortodoxe din Alba Iulia. În noaptea de 4 spre […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 9 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum o zi
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale