LUNI, la Arhivele din Alba: Lansarea albumului foto-documentar “Istorie în documente: Mavrocordaţii (1711-1786)”
Luni, de la ora 11.00, la sediul Serviciului Județean Alba al Arhivelor Naționale va avea loc lansarea albumului foto-documentar “Istorie în documente: Mavrocordaţii (1711-1786”. Volumul cuprinde 115 documente, cu rezumate în limbile română și engleză, precum și o variantă electronică.
Realizarea acestui volum foto-documentar a fost posibilă cu sprijinul Ministerului Culturii, prin Administraţia Fondului Cultural Naţional. Alături de Arhivele Naţionale ale României, principalul partener al Asociaţiei Dar Development, în desăvârşirea acestui proiect editorial, se evidenţiază sprijinul oferit de către Universitatea din Bucureşti, Departamentul de Filologie Clasică şi Neogreacă al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine, precum şi aportul dat de către Fundaţia Culturală Greacă pentru diseminarea rezultatului final al proiectului.
Volumul este îngrijit de domnul Claudiu-Victor Turcitu, doctorand al Universităţii din Atena, coordonator al Biroului Arhive Medievale, Fonduri Personale şi Colecţii din cadrul Arhivelor Naţionale Istorice Centrale.
Albumul foto-documentar dedicat Mavrocordaţilor cuprinde un număr de 115 documente, inclusiv 7 suluri de peste 2 m lungime, fiind structurat cronologic, în două părţi: mărturii documentare şi mărturii sigiliografe. În cadrul fiecărei părţi, documentele şi sigiliile sunt prezentate cronologic şi beneficiază de rezumate şi descrieri ale conţinutului şi particularităţilor diplomatice ale fiecăruia, atât în limba română, cât şi în limba engleză.
În plus, acest album este însoţit de o variantă electronică, în format fluid-book, ce va da posibilitatea specialiştilor să acceseze conţinutul în formaţional detaliat al fiecărui document.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Trecerea pe sub masa, în Vinerea Mare: Ce semnificație are gestul trecerii pe sub Sfântul Epitaf
Trecerea pe sub masa, în Vinerea Mare: Ce semnificație are gestul trecerii pe sub Sfântul Epitaf Vinerea Mare, Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor este ziua în care Domnul Iisus Hrisos, Mântuitorul lumii, a fost răstignit. Este zi de mare doliu a întregii creştinătăţi. Zi aliturgica, pentru ca Liturghia reprezinta jertfa nesangeroasa a lui […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 22 de ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Actualitateacum 19 ore
Superstiții în Vinerea Mare: Ce NU ai voie să faci în această zi